Animale fantastice și unde le poți găsi – J. K. Rowling

Salutare dragii mei,

După o lungă perioadă în care nu am mai scris nimic, deoarece am profitat din plin de zilele senine de vară și de un început de toamnă foarte călduros, a venit momentul să mai dau și eu pe aici și să vă spun ce am mai făcut, pe unde am mai fost, ce am mai citit, ce am mai desenat, etc.

Doar că nu știu cu ce să încep. De câteva zile de când a venit frigul sunt în pană de inspirație :)) . …

Am să încep totuși, așa cum v-am promis în ultimul articol, cu primul roman citit vara aceasta, care nu m-a dat pe spate foarte tare. El s-a numit „Animale fantastice și unde le poți găsi”, de J. K. Rowling, cumpărat chiar de ziua mea (pe 15 iunie) de la târgul de cărți.

Sunt sigură că mulți dintre voi ați văzut deja filmul, care nu este foarte rău. Ba din contră, mie mi-a plăcut foarte mult. Poate mai mult decât romanul. Însă eu am preferat să citesc și romanul.

De foarte multe ori romanele sunt mai bune decât adaptările cinematografice. Afli mult mai multe lucruri din ele decât din filme. Plus de asta, J. K. Rowling este scriitoarea mea preferată, care am prezentat-o deja în articolul cu Harry Potter.

 

Romanul are aproape 300 de pagini și a apărut odată cu filmul, adică în 2016. Este ușor de citit și nu te vei plictisii aproape deloc. Este scris sub formă de „scenariul original” de film, iar la finalul romanului sunt câteva pagini cu: mulțumiri; un glosar de termeni cinematografici; distribuția și echipa de producție; despre autoare și despre grafica volumului.

Ca să vă faceți o idee mai bună, seamănă ca stil cu piesele de teatrul ca: Romeo și Julieta a lui Shakespeare, ori ”O scrisoare pierdută” a lui Caragiale, etc. Doar că, din loc în loc este presărat cu desene grafice foarte frumoase, reprezentând creaturile magice din roman. Pe unele din ele le-am pozat chiar eu.

Această prezentare necesită JavaScript.

Romanul prezintă aceeași lume magică, plină de vrăji, vrăjitori, dar mai ales creaturi fantastice. Doar locul, personajele și perioada acțiunii diferă.

Toată acțiunea se petrece la New York, în anul 1926, cu mai bine de jumătate de secol înaintea lui Harry Potter.

Noul personaj se numește Newt Scamander (interpretat în film de Eddie Redmayne) și este magizoolog, fost elev al Scolii de Magie, Farmece și Vrăjitorii Hogwarts, Casa Hufflepuff. El împreună cu animalele fantastice din valiza sa, colindă lumea în lung și în lat în căutarea și studierea altor creaturi magice pentru cartea sa. Şi nu numai atât. El încearcă să le salveze din mâinile răufăcătorilor și să le redea libertatea în habitatele lor.

Sosind la New York se oprește în fața lui Mary Lou Barebone (Samantha Morton), un „No-Maj” (Încuiat), care ținea un discurs în stradă despre existența ființelor magice și despre modul în care acestea ar trebui vânate și doborâte. Ea era membră al sectei Al Doilea Salem (Second Salemers), care se ocupă cu așa ceva.

În timp ce Newt o ascultă pe Mary Lou, un Niffler (Sterpelici – o creatură magică care seamănă cu un bursuco-șobolan 🙂 ) scapă din valiza sa și se îndreaptă spre o bancă din apropiere. Acesta provoacă haos peste tot în timp ce Newt îl urmărește.

In goana după această creatură magică, Newt uită un ou mare și argintiu pe o bancă. Un „No-Maj” pe nume Jacob Kowalski (Dan Fogler) dă peste ou și vrea să îl dea înapoi lui Newt, dar nu mai apucă pentru că este chemat în biroul directorului bănci. El era acolo pentru un credit ca să își deschidă o patiserie.

Dupa ce iese de la director încurcă valizele cu Newt și dă drumul la toate creaturile magice. Iar Newt, acum, trebuie să le „vâneze” pe toate.

Toată scena este văzută de Tina Goldstein (Katherine Waterston), o fostă Auroră al Congresului Magic al Statelor Unite ale Americii (MACUSA).

La început ea vede o posibilitate de a-și recăpăta vechea slujbă, dar se îndrăgostește de Newt și îl va ajuta să prindă acele creaturi.

La prinderea acelor creaturi magice se vor alătura Queenie Goldstein (Alison Sudol), sora Tinei și Jacob Kowalski, No-Maj-ul întâlnit la bancă.

Cei care ii vor pune piedici lui Newt în misiunea sa sunt: Mary Lou Barebone; Credence Barebone (Ezra Miller), un adolescent aflat sub influența lui Graves și terorizat de Mary Lou; Aurorul Percival Graves (Colin Farrell), un tip fără scrupule care lucrează în aceeași clădire cu Tina; și Madam Seraphina Picquery (Carmen Ejogo) președinte al MACUSA.

Într-un rol secundar din film va apărea și Johnny Depp în rolul evadatului Gellert Grindelwald și Jon Voight în rolul tatălui viitorului senator al New York-ului, Henry Shaw Jr. (Josh Cowdery).

Ce nu mi-a plăcut mie?

Recunosc că înainte să o citesc am fost sceptică datorită schimbării personajelor și a decorurilor. Mă temeam că nu va mai avea același farmec ca seria Harry Potter.

Am avut dreptate, parțial.

M-am obișnuit cu stilul Harry Potter, unde citeai fără întrerupere și aflai mult mai multe lucruri în plus faţă de film. Romanele reușeau să mă transpună în lumea magică a lui Harry Potter.

Cei care au citit romanele știu despre ce vorbesc.

Acest roman nu a avut nimic în plus (sau în minus) faţă de film. Are aceleași replici și aceleași scene. Nici o diferență. Plus de asta, te oprește din loc în loc să îți spună că aia e scena unu, scena doi, scena trei, camera cutare etc. Pe mine nu mă interesează aceste lucruri.

Doar desenele grafice mi-au plăcut.

Îmi cer scuze că am un ton poate prea aspru, dar acest roman m-a cam dezamăgit.

Am crescut cu romanele autoarei J. K. Rowling, ca să zic asa, și vroiam să mai simt din nou acea magie de la începutul seriei.

Atunci când citesc un roman vreau să fiu transpusă în poveste, fără întreruperi.

Acesta nu a reușit să mă transpună în totalitate în poveste. A trebuit să citesc pe sărite la un moment dat.

Ia stricat tot farmecul.

In concluzie, puteți vedea filmul fără să cumpărați cartea. Dar dacă sunteți un iubitor / o iubitoare de cărți de acest gen și pe deasupra vă plac desenele grafice vă recomand acest roman.

Din punctul meu de vedere mă voi gândi de două ori înainte să cumpăr următorul volum care va apărea în toamna anului viitor. Sper să revină până atunci la stilul care a consacrat-o.

Filmul nu știu când va apărea, încă.

Pe curând!

Anunțuri
Publicat în Carti | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Târg de cărți

Salutare dragii mei,

Nu v-am mai prezentat de mult o carte nouă, dar nici nu am mai citit în ultima vreme. M-am ocupat cu alte lucruri: desen, plimbări prin parcuri ori pe faleza Dunării, festivaluri și concerte în aer liber, expoziții, mici excursii de o zi în afara orașului, etc. …

Cum a dat sezonul cald am simțit nevoia să evadez, să aud cât mai puțin de internet și calculator, că destul stau în casă iarna. Am vrut să mă ocup de alte lucruri în perioada aceasta. Acum că plouă cu găleata este un bun prilej de a revenii la vechea mea pasiune pe care o practic mai mult iarna: scrisul pe blog.

Si totuși de internet nu pot scăpa cu totul. Este sursa mea principală de informații. Așadar urmăresc pe facebook, în presă, sau afișele de pe stradă evenimentele din orașul meu și dacă este accesibil.

Eu cu mama suntem nelipsite de la cele două teatre accesibile din oraș, de la evenimentele stradale sau din parcuri, ori de la expozițiile de la Grădina Botanică. Singura piedică este ploaia. …

Luna trecută, intre 14 și 18 iunie, am fost la un târg de carte organizat de Biblioteca „V.A. Urechia”, într-un parc din aproprierea casei mele. Târgul s-a numit „Festivalul Internațional al Cărții Axis Libri”. Au fost multe lansări de carte și concerte atunci. Nu puteam lipsi tocmai eu 😀

In poza de mai jos se află una din trupele locale care au concertat la acest festival, chiar de ziua mea (15 iunie) și mi-au plăcut foarte mult, chit că a ținut doar jumătate de oră. Trupa Kalofonis interpretează muzica veche care se cânta pe vremuri, pe la curțile domnești, compusă de Anton Pan, Dimitrie Cantemir și alții. Este o altfel de muzică faţă de ce se ascultă acum. Chiar dacă este veche pare nouă.

Cum acest festival a picat chiar de ziua mea, mi-am propus să îmi fac și un mic cadou. Să mă „răsfăț” cu două cărți, ca să zic așa.

Aveam în minte două nume de cărți. Iar acolo erau o sumedenie de căsuțe aranjate frumos, pe edituri, pline cu fel și fel de cărți, de o parte și de alta a unei alei lungi. Am luat fiecare căsuță la pas, dar din păcate am plecat doar cu o carte.

Tot este bine, decât nimic. Plus de asta am luat-o și pe gratis. Nu era foarte scumpă, dar vânzătorul de acolo nu a vrut să îmi ia nici un ban.

Am luat ultimul volum al scriitoarei mele preferate, J. K. Rowling: „Animale fantastice și unde le poți găsi” pe care am și „devorat-o” pur și simplu.

Asta a fost singura carte citită până acum vara aceasta. Dar despre ea voi vorbi intr-un articol viitor.

Pe curând!

Publicat în Articole, Evenimente | Etichetat , , , , , , , | 5 comentarii

Festivalul Florin Piersic

Intre 15-18 mai a fost Festivalul Florin Piersic, ca să zic așa. Deși el s-a numit altfel. Am aflat despre festival citind afișele din oraș, că pe net nu am găsit nici un detaliul în plus.

Primele trei seri au fost cu filmele lui, iar a patra seara a venit Florin Piersic în persoană și a stat vreo câteva ore în compania „elevilor și profesorilor Colegiului Național “Costache Negri”. Acest eveniment a „deschis sărbătoarea dedicată celor 140 de ani de excelenţă a Colegiului”. Conform citatului din ziarul Viaţa Liberă.

Eu nu am mai fost in ultima seară, din diferite motive. Dar voi ajunge şi acolo. Să o luăm cu inceputul.

In prima seară a fost „Colierul de turcoaze”, dar nu am putut să merg pentru că m-am luat cu treaba și am uitat. Însă îl pot vedea oricând pe youtube. Nu-i problemă. Netul să trăiască!

In a doua seară a fost „Parașutiștii”, care mi-a plăcut foarte mult. Auzisem multe despre el, dar nu îl văzusem până atunci.

Pe scurt (pentru cine nu l-a văzut încă), în filmul „Parașutiștii” era vorba despre un comandant de parașutiști, Luncan, care era aspru și intransigent cu toată lumea, inclusiv cu familia sa pe care o neglija în favoarea muncii. Înaintea unui salt, el dojenește aspru un subordonat timid și ii interzice să mai sară. Acesta din urmă se ambiționează și sare fără acordul comandantului, accidentându-se. Vizitându-l la spital, Luncan o cunoaște pe Nora, sora acestuia, șahistă de profesie. Iar intre cei doi se înfiripă o relație afectivă.

Vă recomand să îl căutați pe youtube. Il găsiți sigur și merită văzut măcar odată în viaţă.

Sala era aproape goală (vreo 20 de persoane în total) și am fost un pic surprinsă de asta, având în vedere că biletul a fost foarte ieftin și că strigăm sus și tare, de câte ori avem ocazia pe la televizor, că îl iubim nespus de mult pe Florin Piersic. … Eu am fost cu mama și cu încă șase persoane de la Sporting Club.

In ultima seară de film a fost „Agentul straniu”. Recunosc că acesta mi-a plăcut mai mult, deși imaginea nu a fost foarte bună. Din păcate, acest film nu se găsește și pe net. …

Filmul a fost vorba despre un inginer de succes, care a fost prins și șantajat de o companie adversă să le dea o formulă. El nu s-a lăsat intimidat ușor. A încercat să scape împărțind pumni, însă fără succes. Ca să scape cu viaţă din asta a fost nevoit să facă echipă cu poliția la prinderea lor.

Însă, înainte să înceapă filmul, s-a strecurat pe la spatele meu chiar Florin Piersic. M-a mângâiat pe păr, am zâmbit unul la altul și s-a dus spre scenă. Inițial nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Habar nu am avut că va veni. Dar cred că unii oameni știau că vine pentru că aveau flori în mână. Iar sala a fost aproape plină. Vreo 60-70 de persoane, sau mai mult. …

Ne-a ținut de vorbă aproape o oră de credeam că nu mai vedem filmul. A vorbit despre prima lui soție, care tocmai murise; despre filmul „Parașutiștii”, care era preferatul lui și despre multe alte lucruri. In ora aceea a reușit să ne bine-dispună, chiar dacă trecea printr-o perioadă mai tristă din viața lui.

La finalul filmului l-am reîntâlnit pe Florin Piersic în holul teatrului și am vrut să fac o poză cu el, eventual să îmi dea un autograf, să am o amintire frumoasă cu el. Cine știe când voi mai avea ocazia să îl mai văd odată pe „marele actor al României”!

Lângă mine mai era un amic (o persoană cu dizabilităţi care mergea cu dificultate). Iar Florin Piersic era cu spatele la noi, cam la cinci metri depărtare. Se poza cu doamnele care erau acolo.

Am așteptat să termine de pozat și să vină și la noi. … Nimic …

Atunci, amicul meu s-a dus lângă actor și l-a atins cu mâna pe spate ca să-i atragă atenția. Poate nu ne-a văzut omul. Cine știe! … Iarăși, nici o reacție …

Florin Piersic a făcut stânga-împrejur și s-a dus în sală, ca și cum l-ar fi chemat cineva acolo.

Ziceți și voi … Cum ar trebui să interpretez gestul lui? Dacă eram oameni sănătoși, ar fi însemnat că fuge de admiratori. Ceea ce e de înțeles, l-a câți admiratori are. Dar asa … asta este discriminare.

Pe de altă parte, mama a văzut toată scena și și-a dat seama că el nu vroia deloc să pozeze cu noi. Ea zice că el ne-a văzut de când am ieșit din sală, dar ne-a ignorat complet. Aşa că tot trăgea de mine să plecăm, că era târziu și dura o oră, pe jos, până acasă. Alt mijloc de transport nu aveam. Nu merită toată această silință.

Până la urmă am plecat foarte supărată și dezamăgită de acolo. Nu am scos un cuvânt tot drumul. Pe când, amicul meu a mai rămas și s-a încăpățânat să obțină o poză cu el.

In ultima seară nu m-am mai dus pentru că mama a fost ocupată și nu aveam cu cine să merg. Dar nici nu mai merita osteneala.

Ulterior, am aflat de la o prietenă din Eforie, că atunci când era mică, ea l-a întâlnit pe Florin Piersic și a văzut cum ia ordonat paznicilor teatrului respectiv să-i dea afară pe cei cu dizabilităţi că ii deranja, nu se putea concentra pe ce avea de spus. … Am rămas uimită de ce mi-a zis. Dar, uitându-mă la comportamentul lui din acea seară avea sens spusele ei.

L-am admirat de multe ori pentru logoreea pe care o are și cred că nu sunt singura. Cu o anumită doză de umor, povestește foarte frumos scenele din filme și din viața lui. Ca actor a fost foarte carismatic. Poate pentru unele filme din cariera sa ar fi meritat și un Oscar. Dar după o lună de la această întâmplare nu îl mai pot privii cu aceiași ochi admirativi ca altădată.

Dacă va citi vreodată acest articol, as vrea să știe că nu ii port pică. Ii doresc multă sănătate și fericire alături de cine vrea el. Si să nu trebuiască să depindă vreodată de un scaun cu rotile, câte zile a mai avea. …

Publicat în Evenimente | Etichetat , , , , | 2 comentarii

Elinor si Marianne – Jane Austen

Salutare dragii mei,

Ultimul roman citit în această lună a fost „Elinor și Marianne” de Jane Austen, care nu s-a lăsat ușor de citit. 😀 Ii venise rândul deoarece mi-a plăcut foarte mult „Mândrie și Prejudecată” și am vrut să citesc și alte romane de-ale ei. Dar, cred că am avut așteptări mult prea mari … .

Prima dată când a apărut romanul a fost în 1811, sub acest titlu și se presupune că a fost primul ei roman scris. Ulterior, acest roman i s-a modificat numele în „Rațiune și Simțire”. In prezent, am văzut că unele edituri păstrează vechiul nume.

Varianta mea este „Elinor și Marianne” din 1992, cu 318 pagini, de la Editura Passim.

Din punctul meu de vedere, este o poveste frumoasă, dar pe alocuri plictisitoare, deoarece cantitatea de descrieri filozofice a personajelor întrece acțiunea, dialogul, suspansul etc. Plus de asta am găsit și unele greșeli de tipar care a mai scăzut din valoarea cărți. … Nu a fost un roman pe gustul meu.

Povestea:

Dupa moartea capului familiei, Henry Dashwood, cea de a doua soție și cele trei fiice ale ei (Elinor, Marianne și Margaret) sunt izgonite din vila de la Norland, de către fiul cel mare al bărbatului din prima căsătorie, John și familia acestuia.

Pe vremea aceea, femeile nu aveau drept de proprietate.

Cu o alocaţie modestă asigurată de John, care era obligat să le intreţină pănâ când fetele se căsătoreau şi mama lor deceda, cele patru femei își vor găsi refugiul în regiunea Barton Park. Aici se vor instala intr-o căsuţă modestă aflată sub proprietatea unei familii cumsecade, pe nume Middleton.

Cele două surori mai mari, în jurul căruia se învârte toată povestea, sunt firi total opuse. Elinor, fata cea mai mare a familiei Dashwood este o fire foarte rațională, care nu acționează fără a se gândi mai întâi care vor fi consecințele faptelor sale. Si Marianne, fata mijlocie a familiei, care este foarte impulsivă și care se ghidează numai după cerințele inimii.

Elinor trăiește o dragoste imposibilă cu Edward Farrers, cumnatul lui John.

Pe când Marianne se îndrăgostește nebunește de Willoughby, un dandy al acelor vremuri. El căuta doar tinere bogate, care să-l întrețină. Marianne a fost doar o distracție de sezon pentru el, urmând să o părăsească într-un mod urât pe la mijlocul romanului.

Intre timp Marianne il cunoaste pe colonelul Brandon, un om mai în vârstă decât ea, care o va idolatriza şi pe care, cu timpul, va învăţa şi ea să îl iubească.

După multe răsturnări de situație și o relație eșuată, cele două fete mai mari își vor găsi fericirea căsătorindu-se cu aleșii lor. Elinor va deveni soția lui Edward Farrers, împotriva dorinței familiei lui. Iar Marianne se va căsători cu colonelul Brandon.

După toată plictiseală indurată, morala acestei povestiri ar fi că în viaţă trebuie să ascultăm glasul rațiunii, dar nu trebuie să-l uităm nici pe cel al sufletului pentru a lua cele mai bune decizii.

Pe curând!

PS: Știu ca nu am mai scris cam de o luna și îmi pare rău pentru asta, pe de o parte. Insa, a venit sezonul cald și am revenit la celelalte pasiuni. Una din ele fiind desenul. … Asa că, articolele mele vor fi mai rare în această vară.

Publicat în Carti | Etichetat , , , , | 1 comentariu

Mandrie si prejudecata – Jane Austen

mandrie-si-prejudecata-jane-aust-0.p

Salutare,

Al doilea roman care mi-a plăcut foarte mult, după Harry Potter, a fost „Mândrie și Prejudecată” scrisă de îndrăgita scriitoare Jane Austen (n. 16 decembrie 1775, Steventon, Hampshire, Anglia – d. 18 iulie 1817, Winchester, Hampshire, Anglia).

De două secole, această poveste despre credință, dragoste și familie a încântat și încă mai încântă generații la rând, printre care mă număr și eu. Este un roman foarte impresionant prin complexitatea personajelor și cu un subiect care ar putea fi de actualitate și în zilele noastre.

Romanul „Mândrie și prejudecată” a fost publicat pentru prima dată în 1813 și ne introduce, cu același succes as putea zice, în atmosfera acelei epoci. Domnul Darcy este la fel de chipeș și nobil ca în urmă cu două veacuri, iar domnișoara Elizabeth nu și-a pierdut nimic din istețimea și farmecul de altădată.

In plus, scriitoarea tratează cu multă ironie și umor realitățile nedrepte ale societății engleze din acea perioadă: modul în care trebuia să aibă loc succesiunea ereditară, în lipsa unui moștenitor masculin și condiția femeii care era crescută cu scopul precis de a fi măritată, iar apoi de a-și mărita fetele, fără vreun drept asupra averii soțului sau a tatălui.

Încă de la începutul romanului facem cunoștință cu familia Bennet, ai cărei membrii ne vor fascina, sau chiar indigna prin comportamentul și raționamentul lor.

Mama a cinci fete, cu vârste cuprinse intre 16 și 23 de ani, doamna Bennet este preocupată în permanența de găsirea unor “partide bune” pentru fetele ei. In acest fel, ele capătă o poziție socială mai bună în urma căsătoriei. In concepția doamnei Bennet banul primează, pentru că asigură un trai decent, poate chiar luxos, dar și relații cu persoane bogate sau de viţă nobilă. Cusururile eventualilor pretendenți sunt trecute pe un plan secund.

Din păcate, această frivolitate și superficialitate a doamnei Bennet vor fi moștenite și de ultimele trei fiice, Kitty, Mary și Lydia. Ba mai mult, ele sunt slab pregătite din punct de vedere intelectual, atrăgând în permanenţă atenția, dar nu întotdeauna în sensul bun. In schimb, celelalte două fete mai mari ale familiei Bennet, Jane și Elizabeth excelează la capitolul pregătire intelectuală și impresionează prin frumusețea lor naturală, expusă neostentativ. Spre deosebire de mama lor, ele nu vânează banii bărbaților.

Atunci când în vecinătate urmează să se mute un tânăr burlac foarte bogat, doamna Bennet întreprinde toate măsurile necesare pentru a-i atrage atenția acestuia asupra fetelor ei.

Spre bucuria ei, fata cea mare a familiei Bennet, Jane și domnul Bingley se vor plăcea de la prima vedere. In schimb, Elizabeth, cea de-a doua fată a familiei va atrage la început indignarea domnului Darcy, prietenul aristocrat și foarte bogat a domnului Bingley.

Însă, cu timpul, cei doi vor trăi o frumoasă poveste de dragoste, demonstrând din plin că de la ură la iubire nu e decât un pas.

Pe de altă parte, mezina familiei, Lydia dă dovadă de o naivitate și o prostie ieșită din comun. Ea consideră că a fi în centrul atenției a cât mai mulți soldați deodată este o bravură și un lucru extraordinar.

Atenția ei ii este îndreptată, în permanenţă, spre regimentul de ofițeri, unde flirtează cu aceștia, sfidând limita bunului simț. In final, chiar fuge cu un tânăr ofițer pe nume Wickham, al cărui caracter se va dovedi la fel de urât ca al Lydiei. Tânărul nu a avut în nici un moment intenția de a se căsători cu ea.

Meritul de a o fi salvat de la dezonoarea familiei ii revine domnului Darcy. Pe Wickham doar interesul material îl va motiva și îl va determina să-și asume rolul de soț al Lidyei.

Romanul „Mândrie și prejudecată” scoate în evidenţă caractere diferite ale personajelor, iar acest lucru face ca lectura să fie ușoară și foarte plăcută. Nu poți să nu rămâi impresionată de personalitatea fetelor Bennet, care, deși au trăit în același mediu, și-au dezvoltat caractere atât de diferite. De aceea vă invit să lecturați romanul și să vă bucurați de complexitatea personajelor.

 

Citate favorite:

„Orgoliul și mândria sunt noțiuni opuse, deși unii le întrebuințează cu același înțeles. Poți fi mândru fără să fii neapărat și orgolios. Mândria este o caracteristică a firii noastre, pe când orgoliul ține de impresia pe care am dori s-o creem în jurul nostru.”

„Gândește-te la trecut numai în măsura în care amintirea lui îți aduce bucurie.”

Publicat în Carti | Etichetat , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Concert Richard Clayderman

Salutare dragii mei

Pe data de 10 martie am fost la concertul lui Richard Clayderman de la Sala Sporturilor din Galați, unde am petrecut o seara minunată alături de mama mea.

Înainte de concert am sunat întâi la Sală și am întrebat dacă ne lasă să intrăm prin spate, pentru că doar acolo au rampă de acces pentru cei în scaun rulant. Însă nu am avut voie. Ne-au trimis către o ușă laterală, unde are un prag destul de mare. Dar cu puțin ajutor, am intrat direct pe teren. A fost mai bine asa, decât să ne chinuim să urcăm acele scări din faţa Sălii Sporturilor (asa cum ne-au sugerat unii …).

Am traversat terenul, care era împărțit în două și ne-am dus la locurile pregătite pentru noi, aproape de poarta de fotbal (sau handbal). Pe jumate din teren se afla scena şi lângă ea stăteau bodyguarzii. Pe cealaltă jumate erau înșirate scaunele albe din plastic, legate intre ele. Să nu cumva să plece cineva cu scaunul de acolo. 🙂 . Iar pe lângă porţi se aflau scaunele albastre, mai solide.

Am fost printre primele la concert. Mai erau doar personalul, bodyguarzii, formația Camerata Regală (formată din 12 instrumentiști) și cei de la Salvare.  Cred că era și pianistul, dar era ascuns de văzul lumii, așteptând să treacă ora.

Nu a durat mult și a început să vină șuvoi de lume. Am rămas cu gura căscată atunci când Sala a devenit neîncăpătoare, aproape. La prețurile alea, nu îmi venea să cred că s-au vândut atât de multe bilete.

Nu în fiecare zi vine Richard Clayderman la Galați!

 

In jur de ora 19:20 s-au stins luminile și au intrat în scenă Camerata Regală, îmbrăcați frumos. Erau foarte eleganți.

După ce și-au luat fiecare locul lui pe scenă, au început să cânte o melodie antrenantă. Pe ecranul din spatele scenei începuse numărătoarea inversă, iar în Sală s-a auzit o voce groasă, care prezenta în engleză venirea lui Richard Clayderman pe scenă.

După 5-10 minute a apărut și el. A fost foarte punctual.

După salutul din partea lui și ropotele noastre de aplaude, s-a așezat la pian și a început să cânte. Toată Sala a amuțit. Nu s-a mai auzit nici musca. 🙂 Asa cum era și normal.

A început cu melodii lente, iar pe ecran arăta când pe el, când mâinile lui. Era imposibil să-i urmărești degetele care, pur și simplu, alergau pe clapele pianului.

 

După puțin timp a început să cânte celebra piesă „Ballade poure Adeline”. Atunci toată Sala a fost cu aparatele pe el.

Se mai oprea din când în când și ne spunea câte un banc, ori o mică povestioară din viața lui și ce piese vor urma. Printre aceste cuvinte în engleză de obicei, mai strecura și câte un cuvânt românesc. La un moment dat a vorbit și franțuzește. Ne-a specificat că nu știe foarte bine engleză, dar s-a descurcat foarte bine.

Plus de asta, împărțea partituri la oamenii aflați în fața scenei. La început mi s-a părut un gest frumos, dar, cu timpul se adunase mult prea multă lume în fața scenei și nu a mai fost frumos. Ce făceau acei oameni cu partiturile acelea? Mi s-a spus că trebuia să se revanșeze cumva pentru lipsa sesiunilor de autografe și fotografii. Nu m-a convins acest argument. …

 

Majoritatea pieselor le știam pentru că îmi place muzica clasică foarte mult.

Dacă ați citit până acum articolele mele, știți deja că eu ascult orice gen muzical, aproape.

Richard Clayderman este unu din interpreții mei preferați. Muzica lui este foarte frumoasă … liniștitoare.

Unele piese au fost cover-uri după artiști celebrii precum: Elton John, Tom Jones, Frank Sinatra, Sia (California Dreamin’), Whitney Houston (One moment in time), etc. Altele au fost coloane sonore ale unor filme celebre, precum: James Bond, Misiune imposibilă, Pirații din Caraibe, etc.

Iar pe fundalul acestor melodii, pe ecran apăreau imagini din filme, ori peisaje din Veneția și Paris. Ne-a plimbat cu vaporașul pe un râu și am văzut peisaje tomnatice. Ne-a dus și pe șirul amintirilor lui, arătându-ne fotografii din copilărie până acum.

 

Au fost și mici incidente în Sală. Vreo 2-3 scaune albe din plastic s-au rupt sub greutatea persoanelor care stăteau pe ele. Fiind nevoiți să se mute lângă noi, pe scaunele albastre rămase libere.

In concluzie ne-a plăcut foarte mult concertul lui Richard Clayderman. Nu în fiecare zi vezi asa ceva. Cele două ore, cât a durat concertul, au trecut parcă prea repede. Încet-încet celebrul pianist a reușit să ne ducă în lumea lui frumoasă și plină de romantism … să ne facă să visăm și să uităm de problemele zilnice.

As mai merge la un astfel de concert.

Publicat în Evenimente, Muzica sufletului meu | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Nicole Cherry – Cuvintele tale

 

 

Cuvintele tale chiar ma lovesc
Dar eu sunt tare sἰ nu ma opresc
Tu vrei sa ma doară și reușești
Eu știu cine sunt, tu cine ești?

Piesa asta-i pentru tine
Poate asa te simți mai bine
Știu ce crezi tu despre mine
Dar eu cred ca poți mai bine.
Nu pot sa înțeleg de ce
Iti pierzi toate zilele, zilele și nopțile
Ma urmărești în tot ce fac
Cu cine sunt și cum ma-mbrac.

Nu ma judeca, nu știi de fapt
Nici măcar de unde am plecat
Sau ce am văzut pe drum.
Simt ca n-ai mai zis demult nimic
Cel putin, nu ceva pozitiv
Oare ma mai știi?

Cuvintele tale chiar ma lovesc
Dar eu sunt tare și nu ma opresc
Tu vrei sa ma doară și reușești
Eu știu cine sunt, tu cine ești?

Cuvintele tale chiar ma lovesc
Dar eu sunt tare și nu ma opresc
Tu vrei sa ma doară și reușești
Eu știu cine sunt, tu cine ești?

Ești singur și nehotărât
Cred ca n-ai mai ras demult
Te grăbești sa vezi la mine
Tot ce nu iți mai convine.
Te-am băgat prea mult în seama
Cheltui timp și timpu-i scurt
Din tablou tu vezi o drama
Si lași în urma doar o rana

Nu ma judeca, nu știi de fapt
Nici măcar de unde am plecat
Sau ce am văzut pe drum.
Simt ca n-ai mai zis demult nimic
Cel putin, nu ceva pozitiv
Oare ma mai știi?

Cuvintele tale chiar ma lovesc
Dar eu sunt tare și nu ma opresc
Tu vrei sa ma doară și reușești
Eu știu cine sunt, tu cine ești?

Cuvintele tale chiar ma lovesc
Dar eu sunt tare și nu ma opresc
Tu vrei sa ma doară și reușești
Eu stἰu cine sunt, tu cine ești?

Cuvintele tale chiar ma lovesc
Dar eu sunt tare și nu ma opresc
Tu vrei sa ma doară și reușești
Eu stἰu cine sunt, tu cine ești?

 

Publicat în Muzica sufletului meu | Etichetat , | 1 comentariu