Revedere

Salutare dragii mei,

Nu am mai scris de mult. Ce-i drept, din vina mea. Am schimbat “condeiul” cu … alte lucruri și acum nu știu cu ce se încep.

Am avut o vara plina de plimbări prin parcuri și prin oraș (cu treaba sau fără), mici excursii de o zi și vacante prelungite la mare și la munte. Plus de asta, mi-am dedicat timpul celeilalte pasiuni ale mele: desenul în creion, pe care o făceam numai în curte, pentru ca acolo ma simt mai bine, mai … inspirata. Nu am renunțat nici la citit. Am citit câte o carte pe luna pentru ca atât îmi permitea timpul. Am încercat sa le fac pe toate vara asta, dar nu întotdeauna mi-au și ieșit.

Deși vara s-a încheiat de doua luni și ceva, pentru mine încă continuă, chiar dacă este mai rece și sunt nevoita sa ma îmbrac mai gros și sa răresc activitățile făcute afara.

In perioada asta s-au adăugat alte activități care ma mențin în continuare ocupata. Una din ele este dansul.

Ca în fiecare an, împreună cu prietenii mei de la Asociația Persoanelor cu Dizabilitati Sporting Club Galați, în cadrul căreia sunt membra de vreo 12 ani, pregătim un spectacol de Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati, care se va tine pe 3 decembrie. Asta înseamnă dans de 3-4 ori pe săptămână, câte 2 ore pe zi.

Ce facem noi la dans?

E surpriza! 😀 Sper doar sa ne iasă bine și sa va placa. Daca sunteți prin Galați în perioada aceea, va invitam la Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, fostul Teatrul Muzical. E gratuit.

Ora?

Nu știu încă. De obicei este după ora prânzului.

Dupa cum am zis și mai sus, am fost nevoita sa răresc unele activități, din cauza faptului ca s-a răcit afara, iar ziua a devenit mai mica. Asa ca, voi revenii din nou la “condei” și voi scrie de câte ori voi putea impresiile și peripețiile de asta vara. Mi-a lipsit foarte mult scrisul. …

Pe curând!

Publicitate

Despre alinapetruta

Bun venit în lumea mea. Mi-am făcut acest blog cu scopul de a scrie cum vad eu diverse lucruri. O sa găsiți informații despre locurile văzute de mine, cărți, filme, etc. Însă totul va fi scris asa cum simt.
Acest articol a fost publicat în Articole. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.