Odată, un țăran a vrut sa-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineață la el și i-a dat fiecăruia câte o piersica. A plecat apoi la camp, lăsându-i sa-și vadă de treburi și sa-și împartă ziua cum cred ei de cuviință. Seara însa, când s-a întors, i-a chemat pe toți patru în tinda și l-a întrebat pe cel mai mare:
– Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
– Ce sa fac, tata, am mâncat-o și-ți mulțumesc. A fost buna. Am luat apoi sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul și nădăjduiesc sa crească acolo un piersic frumos și roditor.
– Bine ai făcut, băiatul tatii, sigur tu o sa ajungi un bun gospodar.
Dar tu, ii zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?
– Am mâncat-o. A fost asa buna, coapta și frageda …
– Si apoi?
– Pai, am aruncat sâmburele și m-am dus la mama sa-i mai cer câteva, ca tare bune erau.
– Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grija sa nu ajungi un om lacom „lacomul mai mult pierde și leneșul mai mult aleargă” Dar ție ți-a plăcut piersica, a fost buna? – l-a întrebat țăranul și pe cel de-al treilea fiu al sau.
– Nu știu.
– Cum nu știi, da’ ce-ai făcut cu ea
– Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg și am dat-o cu zece bani. Uite-i!
– Fiule, tu sigur o sa ajungi mare negustor, dar ai grija ca nu sunt toate de vânzare în viata; mai ales ce ai primit de la părinti. In sfârșit, țăranul l-a întrebat și pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toți.
– Dar ție ți-a plăcut piersica?
– Nici eu nu știu, tătucă.
– Cum, și tu ai vândut-o?
– Nu, tata. Eu m-am dus în vizita la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, și i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea și mi-a mulțumit din suflet. Cu lacrimi în ochi, tatăl și-a luat copilașul pe genunchi și i-a spus:
– Nu știu ce te vei face tu în viata, dar știu ca, indiferent ce drum vei urma, vei fi un bun creștin și asta e tot ce contează.
Alina Petruta 