Desenul – My hobby

Salutare

Îmi amintesc ca, atunci când eram mica, la geometrie eram foarte fericita când mi se cerea sa desenez figuri geometrice. Mi se păreau problemele mai interesante și ușoare.

Asa ca de mult timp am fost fascinata de desen și mai târziu, de pictura.

Îmi plăcea foarte mult sa ma uit la picturile marilor artiști, atunci când mergeam prin muzee, ori sa caut informații despre anumiți pictori pe net, precum: Da Vinci, Renoir, Michelangelo, Monet, Manet, Cezzanne, Grigorescu, Kinkade, Tiziano, etc.

M-am gândit de multe ori sa ma apuc de desenat (pictat), dar tot de atâtea ori îmi găseam scuze: ca nu am talent, ca îmi trebuie scoală, plus ca iți trebuie bani pentru ustensile și blocuri de desen (pânze) etc.

Cu patru ani în urma apăruse pe piață o revista bilunara, care se numea Pictura și acolo te învăța diferite tehnici. Am zis sa încerc și eu. De ce nu?

Uite asa am început sa desenez în creion. Dintr-o joaca. Urmărind fiecare pas descris în revista, iar mai târziu am început sa caut diverse tutorial pe net.

Acestea sunt și primele încercări. Unele sunt luate din revista ori de pe net, altele sunt inspirate din realitate. Unele sunt reușite, altele nu dar perseverez pentru ca îmi place ceea ce fac și vreau sa continui:

313344_198575516873691_5161024_n  291747_211894308875145_1904884998_n

314791_211889472208962_1689008984_n  318838_212338362164073_1164313895_n

553902_427427287321845_1663309798_n  304884_408690335862207_1199792206_n

206130_406874062710501_252383542_n  574668_406874072710500_88582904_n

Am încercat și portrete.

Pentru început am ales ca modele pe Avril Lavigne și Michael Jackson, cântăreții mei preferați și surorile Andreea și Cristina Manea, doua prietene foarte bune.

549488_399784566752784_1168427913_n  Avril Lavigne

431481_402294666501774_1336472507_n  Avril Lavigne 2

295163_403397613058146_1635570016_n  Avril Lavigne 3

196821_405099372887970_1456305312_n  Avril Lavigne 4

377152_406874016043839_2049241381_n  0

262961_413676822030225_225504740_n  Beautiful-sweet-Applehead-3-michael-jackson-32450539-500-742

292329_405096629554911_1242752409_n  Andreea Manea

298730_408690489195525_2097945013_n  Andreea Manea 2

295276_411825998881974_616681280_n  Cristina Manea

429850_413676925363548_1925268502_n  Cristina Manea 2

Andreea este un DJ renumit în Germania (DJ Nora), iar Cristina este model și o foarte mare iubitoare de arta. Împreună cu cea din urma am deschis, în 2013, o pagina de facebook numita „Artele în Gânduri”. Acolo găsiți informații istorice, poze vechi, poezii, muzica, filme românești, trailere la filme străine și o mulțime de picturi (puse de Cristina) ale unor pictori de care nu am auzit în viata mea (marea majoritate). Datorita Cristinei și acestei pagini am aflat lucruri noi dar mai ales, am cunoscut pictori noi.

549725_408690302528877_1984371663_n  539404_410760088988565_789833365_n

198719_418294771568430_1475054981_n   207999_413987871999120_451987825_n

Atunci când desenez uit de toate și ma concentrez pe ceea ce am de făcut. Nu este ușor ceea ce fac dar, asa cum am zis și mai sus, îmi place foarte mult și vreau sa continui. Desenul ma relaxează.

425935_422091237855450_767109151_n  427778_419869084744332_920030757_n  301471_419472821450625_180392753_n

303127_414746455256595_1110346226_n  524895_421601864571054_1444040668_n

61170_427427757321798_781410249_n  529991_450090335011329_1468589787_n

Pentru unele desene m-am folosit de o rețea de pătrate (caroiaj), foarte buna pentru definirea proporțiilor.

Inca mai folosesc aceasta rețea de pătrate uneori. Dar am găsit o modalitate sa nu mai desenez caroiajul și apoi portretul pe aceeași foaie, precum în unele desene de mai sus.

Liniile pătratelor le-am făcut foarte groase și le-am tras la imprimanta. Apoi pun foaia de desen peste rețeaua de pătrate și gata. Foaia de desen este în format A4 și are 80 g.

Un desen în creion îmi ia 2-3 zile, depinde de dificultatea lui.

1375027_595469160517656_246989305_n  1380752_595469170517655_1897451387_n

1381602_595468580517714_1941261429_n  1375062_595469163850989_2102392787_n

10610646_771666822897888_4187860477236462763_n  toamna in parc 002

Am început sa fac portrete tuturor celor de la Sporting Club, rudelor și celor cu care vorbesc pe internet: Ajay Tao, Angela Baciu, Andreea Ivan, Iasmina Petcu, etc

Începând de anul acesta vreau sa ma apuc serios de lucru. Îmi doresc sa am propriile mele expoziții și (de ce nu?) sa câștig ceva din asta.

Inima de copil 001  Love Childrem is Heart2

Profil de femeie  10941521_1720565204836752_7507519166628955158_n

Autopotret 001  1010308_482325825182196_1704609836_n2

Ajay Tao 001  7243c47afd46371bf8843308766006bd

Angela Baciu 001  10252149_1399654343653890_6211025237265971042_n

Fanica 001  1486722_607438325958680_2048702076_n

Scan_20150527  421809_321866034515912_589072646_n

Scan_20150603 (3)  10626536_846357452041803_3475158689027067380_n

Scan_20150606  1557425_678276775566624_156474903_o

Scan_20150610  Diana

Daca v-au plăcut portretele mele și vreți și d-voastră unu, costa 30 de lei. Trebuie doar sa-mi trimiteți o poza, ca cele prezentate mai sus, la adresa de e-mail alinamj58@gmail.com și în maxim 2-3 zile e gata portretul.

Publicitate

Despre alinapetruta

Bun venit în lumea mea. Mi-am făcut acest blog cu scopul de a scrie cum vad eu diverse lucruri. O sa găsiți informații despre locurile văzute de mine, cărți, filme, etc. Însă totul va fi scris asa cum simt.
Acest articol a fost publicat în Desenele mele și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Desenul – My hobby

  1. Mami zice:

    Foarte frumoase toate! Mult succes in continuare!

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.