Orașul din hârtie – John Green

Salutare dragii mei cititori,

A patra carte luată de la bibliotecă a fost “Orașul din hârtie” de John Green. Până atunci nu mai auzisem de acest roman sau de autorul ei. După cum v-am povestit şi în „Vizitele la biblioteca V. A. Urechia”, aceasta a fost o carte neprogramată. Vă reamintesc că eu cerusem trei titluri de cărți a unor persoane cu dizabilităţi, bibliotecara nu a găsit decât una. Asa că, mi-a recomandat altele în locul lor. Ceva mai contemporan ca acțiune și ca autor … ca pentru adolescenți. …

Pe numele său întreg John Michael Green, s-a născut pe 24 august 1977, în Indianapolis, din statul Indiana, SUA. Este un scriitor american de literatură pentru tineret și vlogger pe YouTube. Romanele sale (Sub aceeași stea, Căutând-o pe Alaska, De 19 ori Katherine, etc) au fost publicate în peste douăzeci de limbi și figurează în topul celor mai bine vândute titluri. Ca vlogger, John Green împreună cu fratele său au creat un canal de YouTube pe nume Brotherhood 2.0, în care povestesc momente din viața lor și tot felul de alte lucruri.

Romanul de faţă a fost publicat în 2014, la editura Trei și are 320 de pagini.

Descriere:

În ”Orașul din hârtie”  avem doi tineri, total opuși ca personalitate, care se pregătesc de terminarea liceului. Acțiunea se petrece în Orlando.

Ea se numește Margo Roth Spiegelman, o fată frumoasă, populară, extrovertită, dar în același timp misterioasă, iubită de toți și cu o viață, în aparență, perfectă. El se numește Quentin Jacobsen, un băiat timid și retras, care nu are nici cea mai mică legătură cu popularitatea dar care, evident, este îndrăgostit de Margo.

Cei doi, fiind vecini, se cunosc încă din copilărie. Dar de la o vreme relația lor s-a răcit considerabil. Însă, cu câteva săptămâni înaintea balului de absolvire a liceului, Margo reapare în viața lui, în toiul nopții, rugându-l să-i împrumute mașina. După o scurtă ezitare, acesta i-l oferă pentru că spera ca relația lor să reînvie.

Aceea noapte va fi plină de adrenalină pentru el, dar pentru Margo părea ceva obișnuit să facă lucruri ieșite din comun.

Prima dată se opresc la un magazin să cumpere pește, celofan, spray și tot felul de alte lucruri care pentru Quentin i se par neobișnuite. Ulterior aflăm că, Margo dorea să se răzbune pe fiecare persoană care îi greșise cu ceva, o mințise sau o rănise. In special pe iubitul infidel și pe prietenii care au ascuns asta.

Prima oprire va fi la rivala sa, unde se presupune că se afla iubitul infidel, Jase. Ii pune un pește în mașină și ii înfășoară mașina în celofan. (Nu știu cum reușește asta. :))) ) Apoi sună la părinții rivalei și ii spune că aia s-a culcat cu iubitul ei. După asta, cei doi tineri îl pândesc pe Jase și îl pozează atunci când, gol pușcă, săracul băiat fuge din casă mâncând pământul, mai întâi spre mașină, apoi o ia prin boscheţi spre casa lui :)))

A doua oprire a fost la o fostă prietenă, Lacey Pemberton, unde se presupunea că a ascuns fapta celor doi. Ii pune și ei un pește în mașină și pleacă.

In ambele cazuri, Margo scrie cu spray pe capota mașinii inițiala numelui ei, M, precum Zorro după ce termină de salvat lumea.

Au mai făcut și alte opriri, dar vă las pe voi să le descoperiți. Atâta vă mai spun că una din aceste opriri a fost la cea mai înaltă clădire din Orlando. S-au urcat la ultimul etaj și au admirat amândoi orașul de la înălțime. Fiecare în felul său. Aici aflăm din spusele lui Margo, prima variantă din ce înseamnă un „oraș din hârtie”:

„… de aici nu vezi rugina sau vopseaua scorojită sau toate celelalte chestii, dar iți poți da seama ce e cu locul la care te uiți. Vezi cât e de fals. Nici măcar nu e greu să fi fabricat din plastic. E un oraș de hârtie. … uită-te la toate fundăturile, la toate străzile care se întorc în ele înșele, la toate casele care au fost construite pentru a se nărui. Toți oamenii de hârtie, care locuiesc în casele lor de hârtie, arzând viitorul pentru a le ține de cald. Toți puștii de hârtie care beau din berea pe care vreun idiot le-a cumpărat-o de la un magazin de hârtie. Toți acei oameni înnebuniți să dețină lucruri. Toate lucrurile subțiri și fragile ca hârtia. … Locuiesc aici de 18 ani și n-am dat niciodată peste vreun om căruia să-i pese de ceva care merită cu adevarat.” Citat din roman.

A doua zi, Quentin se aștepta să redevină prieteni, să îl bage în seamă la liceu și să stea la povești sau să se plimbe cu bicicleta așa cum obișnuiau când erau mici. Totuși, ea dispare de tot. Acest lucru nu este privit ca ceva neobișnuit, deoarece Margo a mai dispărut de-a lungul timpului, lăsând în urmă anumite indicii vagi, pentru ca apoi să se întoarcă.

Însă, zilele treceau și nici urmă de Margo că ar vrea să se întoarcă. Așa că, personajul nostru masculin împreună cu prietenii lui cei mai buni, Ben și Radar, încep să găsească indicii ”lăsate de ea pentru el” peste tot, crezând că Margo dorește ca el să o găsească și să o aducă înapoi.

După lungi eforturi și bătăi de cap, care mi se părea că nu se mai termină, Quentin deslușește indiciile și le urmează. Pe parcursul drumului spre Margo aflăm că „Orașul din hârtie” mai are și alte semnificații, cu ar fi: orașe cu clădiri abandonate și orașe false trecute de cartografi pe hartă, pentru a fi recunoscute de aceștia.

Nu am să dezvălui ce mai urmează, deoarece aș strica și ultima fărâmă de mister sau farmec pe care acest roman o are. Rămâne ca fiecare curios să citească și să descopere singur ce s-a întâmplat mai departe.

Concluzia:

La început, romanul mi s-a părut interesant și amuzant. Nu m-am putut abține să nu râd la unele … prostioare făcute de adolescenți. Apoi a venit partea „plictisitoare” care aveam impresia că nu se mai termina. La un moment dat am zis că a greșit titlu. Mi s-a părut mult mai potrivit titlu „Căutând-o pe Margo”, sau „In căutarea lui Margo”, decât „Orașul din hârtie”. Finalul a fost unu imprevizibil.

Nu îmi pare rău pentru că am citit romanul pentru că are umor. A reușit să mă facă să râd la unele replici sau boacăne, după cum ați văzut și în descriere. Doar că mie îmi plac mai mult autorii clasici pentru că de la ei ai ce învăța și îți pune imaginația la treabă și unii reușesc chiar să te transpună în lumea lor … . Sunt nenumărate motive pentru care îmi plac mai mult autorii clasicii. Însă acest John Green nu a reușit să îmi capteze atenția cu povestea sa până la sfârșit. Limbajul folosit nu este unu extraordinar, din contră, eu as încadra romanul la categoria ”Literatură de consum”. Are un scris foarte simplu, ușurel și cam … superficial.

Romanul a fost ecranizat în 2015, cu Nat Wolff și Cara Delevingne în rol principal.

Pe curând!

Publicitate