Festivalul Florin Piersic

Intre 15-18 mai a fost Festivalul Florin Piersic, ca să zic așa. Deși el s-a numit altfel. Am aflat despre festival citind afișele din oraș, că pe net nu am găsit nici un detaliul în plus.

Primele trei seri au fost cu filmele lui, iar a patra seara a venit Florin Piersic în persoană și a stat vreo câteva ore în compania „elevilor și profesorilor Colegiului Național “Costache Negri”. Acest eveniment a „deschis sărbătoarea dedicată celor 140 de ani de excelenţă a Colegiului”. Conform citatului din ziarul Viaţa Liberă.

Eu nu am mai fost in ultima seară, din diferite motive. Dar voi ajunge şi acolo. Să o luăm cu inceputul.

In prima seară a fost „Colierul de turcoaze”, dar nu am putut să merg pentru că m-am luat cu treaba și am uitat. Însă îl pot vedea oricând pe youtube. Nu-i problemă. Netul să trăiască!

In a doua seară a fost „Parașutiștii”, care mi-a plăcut foarte mult. Auzisem multe despre el, dar nu îl văzusem până atunci.

Pe scurt (pentru cine nu l-a văzut încă), în filmul „Parașutiștii” era vorba despre un comandant de parașutiști, Luncan, care era aspru și intransigent cu toată lumea, inclusiv cu familia sa pe care o neglija în favoarea muncii. Înaintea unui salt, el dojenește aspru un subordonat timid și ii interzice să mai sară. Acesta din urmă se ambiționează și sare fără acordul comandantului, accidentându-se. Vizitându-l la spital, Luncan o cunoaște pe Nora, sora acestuia, șahistă de profesie. Iar intre cei doi se înfiripă o relație afectivă.

Vă recomand să îl căutați pe youtube. Il găsiți sigur și merită văzut măcar odată în viaţă.

Sala era aproape goală (vreo 20 de persoane în total) și am fost un pic surprinsă de asta, având în vedere că biletul a fost foarte ieftin și că strigăm sus și tare, de câte ori avem ocazia pe la televizor, că îl iubim nespus de mult pe Florin Piersic. … Eu am fost cu mama și cu încă șase persoane de la Sporting Club.

In ultima seară de film a fost „Agentul straniu”. Recunosc că acesta mi-a plăcut mai mult, deși imaginea nu a fost foarte bună. Din păcate, acest film nu se găsește și pe net. …

Filmul a fost vorba despre un inginer de succes, care a fost prins și șantajat de o companie adversă să le dea o formulă. El nu s-a lăsat intimidat ușor. A încercat să scape împărțind pumni, însă fără succes. Ca să scape cu viaţă din asta a fost nevoit să facă echipă cu poliția la prinderea lor.

Însă, înainte să înceapă filmul, s-a strecurat pe la spatele meu chiar Florin Piersic. M-a mângâiat pe păr, am zâmbit unul la altul și s-a dus spre scenă. Inițial nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Habar nu am avut că va veni. Dar cred că unii oameni știau că vine pentru că aveau flori în mână. Iar sala a fost aproape plină. Vreo 60-70 de persoane, sau mai mult. …

Ne-a ținut de vorbă aproape o oră de credeam că nu mai vedem filmul. A vorbit despre prima lui soție, care tocmai murise; despre filmul „Parașutiștii”, care era preferatul lui și despre multe alte lucruri. In ora aceea a reușit să ne bine-dispună, chiar dacă trecea printr-o perioadă mai tristă din viața lui.

La finalul filmului l-am reîntâlnit pe Florin Piersic în holul teatrului și am vrut să fac o poză cu el, eventual să îmi dea un autograf, să am o amintire frumoasă cu el. Cine știe când voi mai avea ocazia să îl mai văd odată pe „marele actor al României”!

Lângă mine mai era un amic (o persoană cu dizabilităţi care mergea cu dificultate). Iar Florin Piersic era cu spatele la noi, cam la cinci metri depărtare. Se poza cu doamnele care erau acolo.

Am așteptat să termine de pozat și să vină și la noi. … Nimic …

Atunci, amicul meu s-a dus lângă actor și l-a atins cu mâna pe spate ca să-i atragă atenția. Poate nu ne-a văzut omul. Cine știe! … Iarăși, nici o reacție …

Florin Piersic a făcut stânga-împrejur și s-a dus în sală, ca și cum l-ar fi chemat cineva acolo.

Ziceți și voi … Cum ar trebui să interpretez gestul lui? Dacă eram oameni sănătoși, ar fi însemnat că fuge de admiratori. Ceea ce e de înțeles, l-a câți admiratori are. Dar asa … asta este discriminare.

Pe de altă parte, mama a văzut toată scena și și-a dat seama că el nu vroia deloc să pozeze cu noi. Ea zice că el ne-a văzut de când am ieșit din sală, dar ne-a ignorat complet. Aşa că tot trăgea de mine să plecăm, că era târziu și dura o oră, pe jos, până acasă. Alt mijloc de transport nu aveam. Nu merită toată această silință.

Până la urmă am plecat foarte supărată și dezamăgită de acolo. Nu am scos un cuvânt tot drumul. Pe când, amicul meu a mai rămas și s-a încăpățânat să obțină o poză cu el.

In ultima seară nu m-am mai dus pentru că mama a fost ocupată și nu aveam cu cine să merg. Dar nici nu mai merita osteneala.

Ulterior, am aflat de la o prietenă din Eforie, că atunci când era mică, ea l-a întâlnit pe Florin Piersic și a văzut cum ia ordonat paznicilor teatrului respectiv să-i dea afară pe cei cu dizabilităţi că ii deranja, nu se putea concentra pe ce avea de spus. … Am rămas uimită de ce mi-a zis. Dar, uitându-mă la comportamentul lui din acea seară avea sens spusele ei.

L-am admirat de multe ori pentru logoreea pe care o are și cred că nu sunt singura. Cu o anumită doză de umor, povestește foarte frumos scenele din filme și din viața lui. Ca actor a fost foarte carismatic. Poate pentru unele filme din cariera sa ar fi meritat și un Oscar. Dar după o lună de la această întâmplare nu îl mai pot privii cu aceiași ochi admirativi ca altădată.

Dacă va citi vreodată acest articol, as vrea să știe că nu ii port pică. Ii doresc multă sănătate și fericire alături de cine vrea el. Si să nu trebuiască să depindă vreodată de un scaun cu rotile, câte zile a mai avea. …

Publicitate