Elinor si Marianne – Jane Austen

Salutare dragii mei,

Ultimul roman citit în această lună a fost „Elinor și Marianne” de Jane Austen, care nu s-a lăsat ușor de citit. 😀 Ii venise rândul deoarece mi-a plăcut foarte mult „Mândrie și Prejudecată” și am vrut să citesc și alte romane de-ale ei. Dar, cred că am avut așteptări mult prea mari … .

Prima dată când a apărut romanul a fost în 1811, sub acest titlu și se presupune că a fost primul ei roman scris. Ulterior, acest roman i s-a modificat numele în „Rațiune și Simțire”. In prezent, am văzut că unele edituri păstrează vechiul nume.

Varianta mea este „Elinor și Marianne” din 1992, cu 318 pagini, de la Editura Passim.

Din punctul meu de vedere, este o poveste frumoasă, dar pe alocuri plictisitoare, deoarece cantitatea de descrieri filozofice a personajelor întrece acțiunea, dialogul, suspansul etc. Plus de asta am găsit și unele greșeli de tipar care a mai scăzut din valoarea cărți. … Nu a fost un roman pe gustul meu.

Povestea:

Dupa moartea capului familiei, Henry Dashwood, cea de a doua soție și cele trei fiice ale ei (Elinor, Marianne și Margaret) sunt izgonite din vila de la Norland, de către fiul cel mare al bărbatului din prima căsătorie, John și familia acestuia.

Pe vremea aceea, femeile nu aveau drept de proprietate.

Cu o alocaţie modestă asigurată de John, care era obligat să le intreţină pănâ când fetele se căsătoreau şi mama lor deceda, cele patru femei își vor găsi refugiul în regiunea Barton Park. Aici se vor instala intr-o căsuţă modestă aflată sub proprietatea unei familii cumsecade, pe nume Middleton.

Cele două surori mai mari, în jurul căruia se învârte toată povestea, sunt firi total opuse. Elinor, fata cea mai mare a familiei Dashwood este o fire foarte rațională, care nu acționează fără a se gândi mai întâi care vor fi consecințele faptelor sale. Si Marianne, fata mijlocie a familiei, care este foarte impulsivă și care se ghidează numai după cerințele inimii.

Elinor trăiește o dragoste imposibilă cu Edward Farrers, cumnatul lui John.

Pe când Marianne se îndrăgostește nebunește de Willoughby, un dandy al acelor vremuri. El căuta doar tinere bogate, care să-l întrețină. Marianne a fost doar o distracție de sezon pentru el, urmând să o părăsească într-un mod urât pe la mijlocul romanului.

Intre timp Marianne il cunoaste pe colonelul Brandon, un om mai în vârstă decât ea, care o va idolatriza şi pe care, cu timpul, va învăţa şi ea să îl iubească.

După multe răsturnări de situație și o relație eșuată, cele două fete mai mari își vor găsi fericirea căsătorindu-se cu aleșii lor. Elinor va deveni soția lui Edward Farrers, împotriva dorinței familiei lui. Iar Marianne se va căsători cu colonelul Brandon.

După toată plictiseală indurată, morala acestei povestiri ar fi că în viaţă trebuie să ascultăm glasul rațiunii, dar nu trebuie să-l uităm nici pe cel al sufletului pentru a lua cele mai bune decizii.

Pe curând!

PS: Știu ca nu am mai scris cam de o luna și îmi pare rău pentru asta, pe de o parte. Insa, a venit sezonul cald și am revenit la celelalte pasiuni. Una din ele fiind desenul. … Asa că, articolele mele vor fi mai rare în această vară.

Publicitate