Salutare dragii mei
Pe data de 10 martie am fost la concertul lui Richard Clayderman de la Sala Sporturilor din Galați, unde am petrecut o seara minunată alături de mama mea.
Înainte de concert am sunat întâi la Sală și am întrebat dacă ne lasă să intrăm prin spate, pentru că doar acolo au rampă de acces pentru cei în scaun rulant. Însă nu am avut voie. Ne-au trimis către o ușă laterală, unde are un prag destul de mare. Dar cu puțin ajutor, am intrat direct pe teren. A fost mai bine asa, decât să ne chinuim să urcăm acele scări din faţa Sălii Sporturilor (asa cum ne-au sugerat unii …).
Am traversat terenul, care era împărțit în două și ne-am dus la locurile pregătite pentru noi, aproape de poarta de fotbal (sau handbal). Pe jumate din teren se afla scena şi lângă ea stăteau bodyguarzii. Pe cealaltă jumate erau înșirate scaunele albe din plastic, legate intre ele. Să nu cumva să plece cineva cu scaunul de acolo. 🙂 . Iar pe lângă porţi se aflau scaunele albastre, mai solide.
Am fost printre primele la concert. Mai erau doar personalul, bodyguarzii, formația Camerata Regală (formată din 12 instrumentiști) și cei de la Salvare. Cred că era și pianistul, dar era ascuns de văzul lumii, așteptând să treacă ora.
Nu a durat mult și a început să vină șuvoi de lume. Am rămas cu gura căscată atunci când Sala a devenit neîncăpătoare, aproape. La prețurile alea, nu îmi venea să cred că s-au vândut atât de multe bilete.
Nu în fiecare zi vine Richard Clayderman la Galați!
In jur de ora 19:20 s-au stins luminile și au intrat în scenă Camerata Regală, îmbrăcați frumos. Erau foarte eleganți.
După ce și-au luat fiecare locul lui pe scenă, au început să cânte o melodie antrenantă. Pe ecranul din spatele scenei începuse numărătoarea inversă, iar în Sală s-a auzit o voce groasă, care prezenta în engleză venirea lui Richard Clayderman pe scenă.
După 5-10 minute a apărut și el. A fost foarte punctual.
După salutul din partea lui și ropotele noastre de aplaude, s-a așezat la pian și a început să cânte. Toată Sala a amuțit. Nu s-a mai auzit nici musca. 🙂 Asa cum era și normal.
A început cu melodii lente, iar pe ecran arăta când pe el, când mâinile lui. Era imposibil să-i urmărești degetele care, pur și simplu, alergau pe clapele pianului.
După puțin timp a început să cânte celebra piesă „Ballade poure Adeline”. Atunci toată Sala a fost cu aparatele pe el.
Se mai oprea din când în când și ne spunea câte un banc, ori o mică povestioară din viața lui și ce piese vor urma. Printre aceste cuvinte în engleză de obicei, mai strecura și câte un cuvânt românesc. La un moment dat a vorbit și franțuzește. Ne-a specificat că nu știe foarte bine engleză, dar s-a descurcat foarte bine.
Plus de asta, împărțea partituri la oamenii aflați în fața scenei. La început mi s-a părut un gest frumos, dar, cu timpul se adunase mult prea multă lume în fața scenei și nu a mai fost frumos. Ce făceau acei oameni cu partiturile acelea? Mi s-a spus că trebuia să se revanșeze cumva pentru lipsa sesiunilor de autografe și fotografii. Nu m-a convins acest argument. …
Majoritatea pieselor le știam pentru că îmi place muzica clasică foarte mult.
Dacă ați citit până acum articolele mele, știți deja că eu ascult orice gen muzical, aproape.
Richard Clayderman este unu din interpreții mei preferați. Muzica lui este foarte frumoasă … liniștitoare.
Unele piese au fost cover-uri după artiști celebrii precum: Elton John, Tom Jones, Frank Sinatra, Sia (California Dreamin’), Whitney Houston (One moment in time), etc. Altele au fost coloane sonore ale unor filme celebre, precum: James Bond, Misiune imposibilă, Pirații din Caraibe, etc.
Iar pe fundalul acestor melodii, pe ecran apăreau imagini din filme, ori peisaje din Veneția și Paris. Ne-a plimbat cu vaporașul pe un râu și am văzut peisaje tomnatice. Ne-a dus și pe șirul amintirilor lui, arătându-ne fotografii din copilărie până acum.
Au fost și mici incidente în Sală. Vreo 2-3 scaune albe din plastic s-au rupt sub greutatea persoanelor care stăteau pe ele. Fiind nevoiți să se mute lângă noi, pe scaunele albastre rămase libere.
In concluzie ne-a plăcut foarte mult concertul lui Richard Clayderman. Nu în fiecare zi vezi asa ceva. Cele două ore, cât a durat concertul, au trecut parcă prea repede. Încet-încet celebrul pianist a reușit să ne ducă în lumea lui frumoasă și plină de romantism … să ne facă să visăm și să uităm de problemele zilnice.
As mai merge la un astfel de concert.
Alina Petruta 