Harry Potter – J. K. Rowling

Când eram mică nu îmi plăcea să citesc și cred că nu eram singurul copil din lume care vroia să facă altceva (să se joace, de ex), în loc să stea cu nasul în cărți. Dar, ca orice copil care „mergea” la școală, eram nevoită să citesc lecturile din programa școlară. Fără tragere de inimă însă. Ori eu nu înțelegeam cărțile acelea, ori erau neinteresante pentru vârsta mea de atunci.

Nu mai știu sigur cum era dar nu îmi amintesc să mă fi prins o carte atât de tare în mrejele ei ca Harry Potter.

Prima dată când am auzit de acest erou fantastic a fost la televizor, în jurul anului 1997. Atunci apăruse şi prima carte: Harry Potter și Piatra Filozofală.

Tin minte că vedeam la știrile de la televizor, lumea isterică care se îmbulzea să cumpere cartea. Nu mai știu sigur dacă imaginile erau din România, dar din țara de origine – Marea Britanie – sigur erau. Mă uitam cu gura căscată și nu îmi venea să cred. Era ceva neobișnuit pentru mine să stai la coadă la o carte, în care nu trebuia să iți faci cruce și să pupi … moaștele cuiva. 😀

Nu îmi amintesc foarte bine când și cum am primit primul volum, dar țin minte că m-a captivat de la prima pagină și cu greu o lăsam din mână. Abia așteptam să citesc continuarea.

Aşa am citit toate cele șapte volume, pe măsură ce apăreau:

1. Harry Potter și Piatra Filozofală (1997);
2. Harry Potter și Camera Secretelor (1998);
3. Harry Potter și Prizonierul din Azkaban (1999);
4. Harry Potter și Pocalul de Foc (2000);
5. Harry Potter și Ordinul Phoenix (2003);
6. Harry Potter și Prințul Semipur (2005);
7. Harry Potter și Talismanele Morții (2007).

Apoi au urmat cele opt filme (ultimul roman a fost împărțit în două părți) și o parte din jocurile video.

Dar nimic nu se compară cu lecturarea cărților. Ele dau mult mai multe informați, decât ar putea vreodată să cuprindă un film.

Citind cărțile, trăiam alături de eroi mei preferați fiecare aventură pe care o aveau și îmi imaginam că am o baghetă magică care mă poate face să ajung oriunde vreau.

Pentru mine această lume magică a fost ca o evadare din lumea reală și anostă pe care o vedeam atunci, închisă intre patru pereți. Câteodată o mai văd și astăzi, mai ales atunci când trebuie să stau cu zilele în casă din cauza nămeților. Aceste cărți mi-au deschis apetitul pentru lectură.

Mi-a plăcut foarte mult îmbinarea dintre lumea magică, cu numeroasele ei elemente fantastice și lumea reală. Ambele sunt descrise magnific de către J. K. Rowling. De ex.: multe din instituții și localități se află în orașe și sate din lumea reală, cum ar fi: Ministerul Magiei care se află undeva ascuns în Londra, de ochii persoanelor non-magice (cunoscuți ca „Încuiați”).

 

In primul roman este vorba despre un băiețel orfan, pe nume Harry Potter. El era crescut de mătușa lui și familia acesteia, care nu îl tratau foarte bine.

La împlinirea vârstei de 11 anișori află că este vrăjitor și că a fost acceptat la Școala de Magie, Farmece și Vrăjitorii – Hogwarts. Mai află și că părinții lui au fost uciși de întunecatul vrăjitor Voldermort (Cap-de-Mort), pentru că au îndrăznit să stea în calea misiuni sale de a cuceri lumea vrăjitorilor. Când a încercat să-l omoare și pe el, vraja fatală s-a întors asupra lui Voldermort. Corpul lui a fost distrus, dar spiritul său a supraviețuit, fiind nici mort, nici viu. Singurul semn al vrăjii lui Voldermort este o cicatrice în forma de fulger de pe fruntea lui Harry.

De aici începe să se deschidă o lume nouă pentru Harry, dar și pentru noi, cititorii.

Împreună cu Hagrid, Paznicul Cheilor de la Hogwarts, pornesc cu trenul Express spre școală. In tren se împrietenește cu Ron Weasley și Hermione Granger, alți doi elevi. Dar și cu Draco Malfoy, care va devenii rivalul lui Harry în școală.

La școala condusă de Albus Dumbledore în primele 5-6 volume, sunt patru Case diferite: Cercetași (Gryffindor), Astropufi (Hufflepuff), Ochi-de-Șoim (Ravenclaw) și Viperini (Slytherin). Fiecare cu trăsăturile ei. In primul an, elevii sunt sortați pe Case de către o pălărie țuguiată și fermecată. Iar Casa respectivă le va fi „familia” până la sfârșitul școlii.

Harry și cei doi prieteni apropriați vor face parte din Casa Cercetașilor, simțindu-se mult mai bine alături de colegii și prietenii săi, decât în familia mătușii sale. In timp ce viitorul său rival, Draco Malfoy va face parte din Casa Viperini.

Deoarece Harry este singurul supraviețuitor al blestemului fatal al lui Voldermort, celebritatea lui este mare în comunitatea vrăjitorească, fiind numit „băiatul care a supraviețuit”. Asta îl va urmări pentru tot restul vieții. Fie că vrea, sau că nu vrea.

Fiecare volum prezintă un an din viața lui Harry, care se petrece la Hogwarts, în majoritatea timpului. Acolo el învață să folosească magia, să facă poțiuni, etc. Între timp, Voldermort vrea să revină pentru a doua oară, să preia controlul asupra comunității vrăjitorești și să-l omoare pe „băiatul care a supraviețuit”. Dar Harry reușește să-l gonească până la un moment dat, când va trebui să se confrunte direct și pentru ultima oară cu el.

Mi-a părut foarte rău atunci când s-a terminat seria. Îmi doream să mai continue. Devenisem o fană înfocată Harry Potter.

Dacă nu ați citit încă seria și v-am făcut curioși, vi le recomand cu foarte mare căldură. Sunt sigură că vă va captiva și pe voi. Fie că sunteți mici (la școală), sau mari.

De Crăciun am primit în dar ultimul volum apărut anul trecut: Harry Potter și Copilul Blestemat (2016), pe care am citit-o și pe asta pe nerăsuflate. Cum să-mi scape cartea adolescenței mele din mână? 🙂 Chiar dacă nu mai am vârsta de atunci, în fiecare din noi se afla câte un copil care vrea sa iasă afara, câteodată.

La a opta poveste, Harry Potter și Copilul Blestemat, J. K. Rowling alege să colaboreze cu Jack Thorne (scenaristul pieselor de teatru, film, televiziune și radio) și cu regizorul John Tiffany. Romanul arată ca o piesă de teatru, cu 320 de pagini, plus 10 pagini în care se prezintă actorii piesei de teatru, scriitoarea, scenaristul și regizorul. Din păcate, actorii nu mai sunt aceeași ca în film.

Deși personajele și modul de scriere este diferit, cartea este la fel de captivantă ca și celelalte.

Acțiunea se petrece după 19 ani de la ultimul volum, unde găsim un Harry Potter matur și plin de responsabilități, pe care le face faţă cu greu. Mereu ia fost greu să fie el însuși.

Acum, el are o funcție importantă în Ministerul Magiei. Are soție pe Giny (sora mai mică al lui Ron Weasley) și trei copii (James, Albus și Lily) care vor merge la aceeași școală unde a învățat și el. Ceilalți doi prieteni, Ron Weasley și Hermione Granger, sunt și ei căsătoriți, au slujbe și o fetiță pe nume Rose.

Romanul începe cum toți eroii se întâlnesc în gara King’s Cross, din Londra, pentru a se îmbarca în trenul Express, spre Hogwarts. Ei își iau rămas bun de la copii și le urează succes în primul lor an școlar.

Toți copii sunt entuziasmați că vor merge la cea mai renumită scoală de magie, mai puțin rebelul Albus care detestă să fie în centrul atenției, cunoscut drept copilul lui Harry Potter. In sufletul lui, Albus luptă cu greutatea unei moșteniri de familie pe care nu și-a dorit-o niciodată.

În timp ce Harry se războiește încă cu un trecut care refuză să rămână unde îi este locul. Nu poate dormi din cauza coșmarurilor, iar cicatricea din frunte încă ii dă dureri de cap. Este tot timpul speriat, dar vigilent cu fiecare zvon care circulă despre Voldermort, pentru că își dorește să rămână acolo unde e.

Deși Harry se străduiește din răsputeri să fie un tată model pentru fiul lui, ei doi nu s-au înțeles niciodată.

In tren, cel mai popular elev din școală (fără voia lui), Albus se împrietenește cu Scorpius, cel mai nepopular elev și singurul fiu al lui Draco Malfoy (rivalul din școală al lui Harry, acum văduv).

Scorpius are cam aceeași greutate sufletească ca și Albus. In comunitatea vrăjitorească se spune despre Scorpius că ar fi fiul nelegitim al lui Voldermort, nu al lui Draco, fiind evitat de către toți.

Ajunși la școală, ei sunt sortați de pălăria țuguiată și fermecată, ca deobicei, pe Case. Albus și Scorpius vor ajunge în Casa Viperini, în timp ce James, Lily și Rose vor ajunge în Casa Cercetașilor.

La sfârșitul unei vacanțe de vară, când toți se pregăteau pentru un nou an școlar, Harry primește vizita neașteptată a unui tată îndurerat, aflat într-un scaun cu rotile și nepoata asa-zisă al acesteia, Delphi. Fiul lui a murit din cauza lui Harry, cu vreo patru volume în urmă și el nu a trecut peste această pierdere. Auzise el că Harry a confiscat un Girotimp (un fel de mașină a timpului) și dorește cu disperare să își aducă fiul inapoi. Harry însă îl refuză zicând că zvonul este neadevărat.

Din nefericire, în camera alăturată se afla Albus care a auzit toată discuția. La plecarea celor doi, Albus face cunoștință cu Delphi și ii promite că ii va ajuta pe amândoi. Neștiind în ce se bagă și fără să știe nimeni.

Împreună cu Scorpius, Albus fură Girotimpul din biroul mătușii sale, Hermione și pornesc în aventura vieții lor. Cu puțin ajutor și din partea lui Delphi, cei doi reușesc să schimbe de vreo câteva ori trecutul, dar nu într-un mod pozitiv. Ba chiar intră în belele mai mari. Orice schimbare făceau în trecut, avea repercusiuni tragice în prezent.

In final, ei recunosc că nu e de joacă cu timpul, iar Delphi nu este cine pare a fi. Asa că au nevoie de ajutorul unui adult. La cine să apeleze, dacă nu la tații lor și la vechea gașcă?

Cine este Delphi cu adevarat? Ce se va întâmpla cu Albus, Scorpius și restul găștii veți afla citind cartea. Nu vă spun eu mai multe. Vă recomand să citiți și primele volume ca să faceți legătura mai ușor, dintre trecut și prezent. Veți vedea că atunci când acestea două se vor contopii amenințător în acest volum, și tatăl (Harry), și fiul (Albus) vor descoperii un adevăr incomod: că uneori întunericul vine de unde nu te aștepți.

 

La final, câteva date despre scriitoare:

J. K. Rowling s-a născut pe 31 iulie 1965, în Anglia, la 16 kilometri nord-vest de Bristol, sub numele de Joanne „Jo” Rowling. Părinții ei sunt Peter James Rowling și Anne Rowling. Mama ei este jumătate franțuzoaică și jumătate scoțiană. Ei s-au întâlnit prima dată, în 1964, într-un tren care călătorea între stațiile King’s Cross și Arbroath. S-au căsătorit pe 14 martie 1965. Apoi, familia s-a mutat aproape de Winterbourne când Jo avea doar 4 ani.

Profesorul ei de la școala St Michael`s Primary School, Alfred Dunn, a servit ca sursă de inspirație pentru directorul Albus Dumbledore din Harry Potter.

În 1990, J. K. Rowling se afla într-un tren aglomerat ce parcurgea ruta Manchester – Londra, când ideea pentru Harry i-a apărut în minte.

În 1995, Harry Potter și Piatra Filozofală a fost finalizat, iar manuscrisul a fost trimis posibilor agenți. Al doilea agent pe care l-a încercat, s-a oferit s-o reprezinte și a trimis manuscrisul la Bloomsbury. După ce alte 8 edituri au respins Harry Potter și Piatra Filozofală, Bloomsbury i-a oferit lui Rowling un avans pentru publicarea cărții.

În ciuda faptului că Rowling nu avea în considerare o anume categorie de vârstă atunci când a început să scrie seria Harry Potter, editorii au plasat-o la categoria copii între 9 – 11 ani. Sfătuită de editorii ei, care se temeau că băieții din acea categorie de vârstă nu vor fi interesați să citească o carte scrisă de o femeie, Joanne Rowling alege ca numele ei de autoare să fie J. K. Rowling (după numele bunicii sale, Joanne Kathleen Rowling).

Pe curând!

Publicitate