Saturn versus Mangalia, pentru persoanele cu dizabilitati

Ca în fiecare an și anul acesta am fost la mare, la sfârșitul lui august, începutul lui septembrie. Atunci, stațiunile nu sunt asa de aglomerate și încă mai poți prinde zile senine.

Însă, anul acesta nu m-am dus în acelaş loc. La dorința tatălui meu am schimbat locația. Auzise el de la un prieten pe picioarele lui, evident, că la Saturn este accesibil și mai ieftin decât la Mangalia și a vrut neapărat acolo.

Am făcut demersurile necesare la Casa de Pensii, de prin aprilie și am așteptat aprobarea să plecăm la mare, la tratament. Aprobarea a venit cu câteva zile înainte de plecarea la Saturn. Acolo unde a vrut tata … .

Însă, nu tot ce este ieftin este și bun. Iar unii oameni, în general sănătoși, au bune intenții, dar sunt prosti observatori. Deoarece, ei nu se lovesc de imposibilitatea de a urca scările, ori o rampă foarte abruptă, ca noi, cei în scaun rulant. Site-urile de turism arată doar ce cred ei că atrag clienții și nu țin cont de nevoia de accesibilitate a persoanelor cu dizabilităţi. Nu am văzut pe nici un site de turism, informații despre accesul persoanelor cu dizabilităţi în hoteluri.

Vreau să precizez că nu critic pe nimeni. Doar spun ceea ce am simțit atunci și consider că persoanele cu dizabilităţi, în special cei care nu pot sta deloc în picioare, ar trebui să știe la ce să se aștepte atunci când merg într-un loc. Si cred că nu sunt singura care se asigură, din timp, că are toate condițiile necesare.

Când am ajuns la Hotel Hora nu m-am putut abține vreo câteva zile să nu o compar cu Hotelul Paradiso, din Mangalia, care este aproape paradisul pentru cei în scaun rulant.

Puteți să mă contraziceți dacă știți vreun alt hotel mai bun decât Paradiso, din Mangalia. Nu bag mâna în foc că ar fi cel mai bun din ţară. Însă, eu am fost dezamăgită de Hotelul Hora, din Saturn, pe care nu îl recomand persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.

 

Hotelul Hora, din Saturn, nu este asa de vizibil precum Hotelul Paradiso, din Mangalia. Nu are nici un indicator pe faleză, sau pe stradă. L-am găsit cu greu, lângă mare, intre hotelurile Sirena, Balada, Cerna, Restaurantul Prahova (care aparține de Hotelul Prahova) și Terasa Galbenă. Intrarea este în spatele Hotelului Cerna și vizavi de Restaurantul Prahova. Acolo se află și parcarea, care trebuie plătită. Se poate intra și prin spate, vizavi de Terasa Galbenă, dar sunt multe scări.

 

Hotelul Paradiso, din Mangalia, se află tot lângă mare și foarte aproape de sensul giratoriu. In jurul hotelului se află un teren de fotbal, magazine de tot felul și un Complex Arhitectural, iar puțin mai încolo găsiți câteva terase, o bisericuță din lemn, un muzeu de istorie și bănci, dacă aveți nevoie de scos bani 🙂 . In concluzie aveți ce face prin Mangalia, în timpul liber. Plus de asta, Hotelul Paradiso nu duce lipsă de rampe. Se poate intra și prin faţă și prin spate.

Hotelul Hora are restaurantul, masajele și băile termale, ori cu nămol la parter. Gimnastica și procedurile electrice sunt la etajul 14. Nu are bazine termale. Are doar un bazin exterior.

Hotelul Paradiso are restaurantul și bazinele termale la parter, plus un bazin exterior. Iar gimnastica, masajele și procedurile electrice sunt la etajul unu.

Ca să intri în hotelul Hora, numai prin faţă, trebuie să urci două rampe mici, cobori una la fel de mică (dar foarte proastă), apoi urci o rampă lungă și abruptă. Ca în pozele de mai jos.

După cum am mai spus are o intrare și prin spate, care duce la mare. Dar are multe scări. Asa că trebuia să ocolim hotelul. Asa zisa rampă pe care o vedeți în poză duce la o magazie, sau depozit (nu știu exact). …

Pe când la Mangalia urcam doar două rampe bune, în fața hotelului și alte două rampe în spate, pe la piscină.

In Hotelul Hora, ca să te duci la lift, sau la masaj și băi mai urci două rampe abrupte, cu o mică bordură în partea de jos, la fiecare. La restaurant nu am avut obstacole.

Pe când la Paradiso nu am avut nici un obstacol în interiorul hotelului.

Dacă urcam singură aceste rampe de la Hora, cădeam pe spate. La Paradiso doar o singură rampă era abruptă. Aceea se afla în spatele hotelului și ducea in curtea unde se afla piscina exterioară.

Nici una din cele trei lifturi, din Hotelul Hora, nu cobora / urca la acelaş nivel cu pragul etajului. Una era prea jos, cealaltă era prea sus. Cea din mijloc era ceva mai bună.

O dată am rămas blocată în lift din cauza pragului, pentru că era prea înaltă. Eram la etajul 14 și urma să merg la gimnastică. Nu puteam ieși deloc din lift. A trebuit să cobor un etaj, să iau alt lift și să urc din nou. Nu mai știu cât timp am pierdut la lift în acea zi, dar am așteptat mult și bine.

In fiecare dimineață era haos la lift. La ora șapte dimineața, toată lumea dădea buzna în lift, grăbiți. Eu am stat la etajul șapte și așteptam, aproape o oră, să prind un lift gol ca să mă duc la masă și apoi la tratament, la etajul 14. Căruțul electric este destul de măricel și încăpeau doar doi subțirei pe lângă mine 🙂 . Rareori am avut înțelegere … .

După ce prindeam liftul, începea să oprească la fiecare etaj. Altă pierdere de timp. …

Din cauza liftului am amânat tratamentul la ora zece. Chit că domnul de la gimnastică mi-a zis să vin la ora opt dimineața. Era imposibil. La ora aceea abia ajungeam la masă, care se închidea la 08:30.

La Mangalia, Hotel Paradiso, nu am avut probleme cu liftul. Toate lifturile se opreau la nivelul pragului fiecărui etaj. Mai existau mici incidente, dar erau ușor de trecut cu vederea. Atunci când prindeam un lift gol, apăsam pe un buton care anula toate comenzile și nu mai oprea la fiecare etaj. Puteam să ajung la timp la tratament. Nu era grabă mare la lift, iar oamenii erau înțelegători. Nu pierdeam timpul de pomană, dimineața, cu liftul. Puteam să mă descurc și fără ajutor.

Camera de la Hotelul Hora era foarte mică și îngrămădită. Poza de mai jos este luată de pe net. In camera noastră aveam paturile unite și am dormit toți trei îngrămădiți. Am mai cerut un pat, dar am primit unu pentru copii, care îl puteam băga sub pat. Nu a dormit nimeni acolo. Doar fratele meu care venise să ne ia acasă. El a vrut să își petreacă ultimele zile de vacanţă, cu noi.

Vizavi de fereastră era un șifonier și o măsuță. Am dat măsuța și noptierele afară, pe balcon. Plus un fotoliu. Iar o altă măsuță am pus-o sub televizor și l-am ridicat. In felul acesta am mai făcut un pic de loc să merg cu cadru (scuzați cacofonia) de la căruțul electric până la pat. Căruțul electric îl lăsam în hol, lângă baie. Nu era loc de el în cameră.

Baia era o adevărată problemă, deoarece avea un prag foarte înalt. Eu nu am putut ridica piciorul ca să intru, ori să ies din baie. Norocul meu este că pot să stau puțin în picioare, sprijinită și să fac câțiva pași, pe distante scurte.

 

Ca să intru în baie scoteam pedalele de la căruțul electric și mă puneam în dreptul uși. Apoi mă ridicam în picioare direct în baie, ținându-mă de cadru. Cu ajutorul cadrului mergeam până la toaletă și la chiuvetă. Apoi veneam înapoi la căruț și mă așezam, ca să ies din baie.

După ce parcam căruțul electric, luam din nou cadru și mă duceam în pat. Am procedat asa pentru că îmi era frică să nu cad din cauza acelui prag înalt. Nu știu ce m-aș fi făcut fără cadru și fără mama.

Am întrebat pe director, dacă nu avea o altă cameră mai mare și cu o baie fără prag. Mi-a răspuns că în tot hotelul, doar două camere sunt accesibile, dar erau ocupate deja.

Baia de la parter se afla lângă restaurant și nu avea prag. Totuși ușile erau foarte înguste și nici aici nu puteam să intru cu scaunul rulant. Ca să nu mai pierdem vremea cu liftul și cu pragul din baia noastră, mama mă lua de coate și mergeam până la toaletă, la ultima ușă din poză. Nu luam cadru peste tot după noi, că nu aveam cum să-l car.

La Paradiso, camerele sunt un pic mai mari, la fel și băile. In plus, băile nu au praguri și ușile sunt mai largi. Încape un scaun rulant.

Baza de tratament era împărțită în două. După cum am mai spus, masajele și băile cu nămol, cu sulf, sau cu apă de mare erau la parter, aproape de lift. Iar gimnastica și procedurile electrice erau la etajul 14. Băile enumerate mai sus se făceau în cadă.

Eu am avut trei proceduri: masajul la parter, pe care îl făceam după masa de dimineață; gimnastica și nemectron la etajul 14, la ora 10 și 11. La fel au făcut și părinții mei.

La parter, sala de așteptare era un coridor lung, îngust și neaerisit. Pur și simplu, te asfixiai.

La masaj, de multe ori trebuia să-mi aștept rândul.

Nu am probleme cu plămânii, dar îmi venea să vomit de la mirosul insuportabil de nămol, amestecat cu transpirație și … etc. Nu vă mai zic ce mai conținea acel miros să nu vă întorc mațele pe dos. Unora li s-a făcut rău din cauza mirosului și au renunțat la masaj. Plus de asta, trebuia să fiu foarte atentă cum merg cu scaunul rulant pe acel coridor strâmt, să nu calc lumea pe picioare.

Vă recomand să vă pregătiți din timp cu șervețele umede și parfumate, ca să le puneți la nas. In felul acesta am putut respira mai ușor și să îmi fac așteptarea mai suportabilă.

Nu știu cum rezistau cei care lucrau acolo cu mirosul acela insuportabil. Te duci să te vindeci de ceva și te îmbolnăvești de altceva. …

La etajul 14 era acelaş coridor îngust, dar era mai scurt și mai aerisit. Aerul era mai expirabil.

Pe când la Paradiso, coridoarele de așteptare sunt mari și aerisite. Nu te asfixiai. Nu călcai pe nimeni. Iar una din coridoare avea și două paralele, plus un tonomat de cafea (care nu era la Hora). In timp ce așteptam la masaj, de ex., puteam să mai fac câteva exerciții singură, ori beam cafeluța de dimineață.

Sala de gimnastică de la Hora era mică. Nu avea pat. Avea câteva aparate și saltele, dar nu mă puteam așeza pe ele. Gimnastica mea consta doar în genuflexiuni și încă 2-3 exerciți la spalier, plus exerciții cu bățul în căruț. Domnul antrenor nu mă ajuta, doar îmi dădea indicații și mă supraveghea. Nici nu avea cum să mă ajute altfel … .

Sala de gimnastică de la Paradiso era mai mare. Ea avea câteva aparate și saltele, plus două paturi. Doamna antrenoare mă punea pe pat și făcea gimnastică cu mine. Îmi dădea să fac și singură câteva exerciții. Dacă nu puteam, mă ajuta ea. Apoi treceam la spalier și făceam restul de exerciții singură.

La Paradiso făceam mult mai multă mișcare decât la Hora și nu mă plictiseam făcând aceleași exerciții în fiecare zi. Se simțea că faci gimnastică.

Despre celelalte proceduri nu am ce să comentez. Procedurile au fost bune și personalul amabil. M-am simțit bine.

După proceduri ieșeam afară, pe acoperișul hotelului. Dacă tot eram nevoiți să urcăm până la ultimul etaj, de ce să nu profităm de panorama pe care o oferea hotelul? …

Atunci când bătea vântul prea tare coboram la masă.

După masa de prânz plecam la piscină, sau pe faleză, ori ne plimbam prin stațiune (dacă bătea vântul). După cum era vremea.

Ca să ajung la piscina exterioară, din spatele hotelului, ieșeam (cu dificultate) pe ușa de lângă restaurant, apoi făceam la stânga. Când bătea vântul trebuia să rog pe cineva să țină ușa (să nu se închidă), iar mama mă ajuta să trec pragul.

 

In fața acelei uși erau scările, care duceau pe faleză. Dar, bineînțeles că eu și alții în scaun rulant, trebuiam să ocolim hotelul ca să ajungem pe faleză.

Dar să revenim la piscină.

Piscina exterioară era mare și modernă, cu un bar neaccesibil persoanelor cu dizabilităţi și un personal care se cam strâmba la noi atunci când le rugam frumos să coboare o masă jos.

      

La piscină nu avea voie oricine. Doar cei prin agenția de turism și care erau cazați la cele trei hoteluri din jurul piscinei. Restul (pensionarii și handicapații) trebuiau să plătească.

Cu ajutorul directorului care ne-a înțeles situația și ne-a dat o legitimație, am putut intra gratuit, pe durata sejurului. Nu puteam alege să stau pe faleză pentru că se afundau roțile în nisip și rămâneam blocată. Rareori am mers prin nisip.

Am încercat să stau la Terasa Galbenă, de pe faleză, dar a fost imposibil să citesc vreo carte, pentru că oamenii veneau să mănânce și făceau gălăgie. Asa că era mult mai bine la piscină, unde puteam citi și bronza în același timp.

La piscina de la Paradiso nu făceau discriminare și era mai accesibil. Puteam să stau la o masă din fața barului, dacă vroiam. Nu avea scări.

După cină mergeam pe faleză, ori prin stațiune. După cum am mai spus, trebuia să înconjor hotelul ca să ajung pe faleză. Aleea care incojura hotelul era numai bună de stricat căruțul, pentru că era plină de pietriș, dâmburi, gropi, șanțuri și rădăcini de copaci ieșiți înafară. Ca după bombardament. …

Pe faleză se putea merge. Era asfaltată și din când în când, trecea câte o mașină pe acolo.

La Mangalia nu am văzut nici o mașină trecând pe faleză. Iar anul acesta am văzut ca au făcut rampe noi și pe cele vechi le-a mai îmbunătățit.

Plimbările prin stațiunea Saturn le făceam printre mașini, ca deobicei. Rampele lipsesc cu desăvârșire în multe zone. Ele sunt doar la marginea stațiunii, intre Saturn și Mangalia. In plus, trotuarele sunt pline de gropi.

In Mangalia sunt rampe mai multe. Deși au borduri, cu puțin ajutor din partea mamei puteam urca pe trotuar. Si aici sunt gropi, dar mai puține.

Am făcut o vizită, într-una din zile, la Mangalia și mi-au dat lacrimile … cred că de ciudă că nu eram cazați acolo. Dar unu din persoanele cu dizabilităţi, care era cazat la Hora, mi-a spus că a mai văzut și alte hoteluri mai proaste decât cel în care stăteam și m-am mai calmat. M-am consolat cu ideea că nu am ajuns într-un loc mai rău, dar nu intenționez să mai revin pe aici deloc.

Pe curând!

Publicitate