Gheisele – Liza Dalby

Salutare

A doua carte citită în aceasta vară a fost Gheișele, de Liza Dalby.

Am văzut întâmplător în biblioteca mamei, o carte a cărei coperți de un maro șters ca un pergament vechi egiptean, și am hotărât să o citesc. Știam ceva despre gheișe, dar citind cartea am înțeles mai multe despre cultura japoneză și despre lumea foarte frumoasă a gheișelor, numită karyukai (lumea florilor și a sălciilor). Cartea are 316 pagini și cuprinde: 17 capitole și un mic dicționar japonezo-român la sfârșitul cărți.

Autoarea Liza Dalby s-a născut în 1950, la New York și este antropolog american specializat în cultura japoneză. Si-a petrecut adolescența în Japonia, fiind prima și singura studentă străină de la Universitatea din Saga. A luat lecții la shamisen (instrument de percuție cu trei corzi asemănător cu o chitară și asociat cu gheișele). Apoi a urmat cursurile Universității Sophia din Tokyo etc.

In 1975, gheișele din comunitatea Pontocho (din Kyoto) i-au propus să devină ea însăși gheișă. In această carte, ea își spune povestea vieții ei de gheișă, îmbinând date din viața personală și trăirile sale unice alături de celelalte persoane, în special alături de gheișe. Ea a fost prima gheișă americană și s-a numit Ichigiku (ichi – provine de la cea care a fondat casa de ceai Dai-Ichi, giku – crizantemă). In 2004 a fost consultant pentru producătorii filmului „Memoriile unei gheișe”. In prezent, ea locuiește în California, este căsătorită și are trei copii. 

Din Epoca Edo (1600-1870) până în 1957, prostituția a fost legală în Japonia, dar numai cu permisiunea și controlul autorităților. Femeile care își desfășurau activitatea în mod ilegal erau prinse și trimise în cartierele de la marginea orașului Kyoto și a orașului Edo (Tokyo de azi), singurele cartiere care dețineau autorizații oficiale. Aceste cartiere erau izolate cu ziduri înalte și atent supravegheate. In acest fel, shogunul spera să mențină sub control moralitatea poporului.

Gheișele au pătruns pentru prima oară în lumea petrecerilor în jurul anului 1600 și au fost jucați de bărbați. Acești gheișe-bărbați mai erau numiți și hokan (bufoni). Femeile-gheișe nu aveau voie sa joace teatru, să cânte la diverse instrumente sau din gură, să danseze, etc. pe la petreceri. De asemeni, gheișelor le era interzis și încă le este interzis să aibă relații sexuale cu clienții.  „In 1751, clienții unui bordel au fost surprinși să vadă o femeie-toboșar, căreia i s-a spus ulterior geiko” (gei – arta, ko – femeie). „Până în 1800, numărul femeilor-gheișă ajunsese să-l depășească pe cel al bărbaților, rămânându-le lor termenul de gheișă.” 

Orașul care are cele mai multe gheișe și păstrează tradițiile nealterate de lumea modernă este Kyoto. Acesta se împarte în mai multe cartiere, dar cele mai cunoscute sunt Pontocho și Gion.

Gheișele sunt întruchiparea eleganței și a frumuseții, a tradiției și a disciplinei în Japonia. Pentru americani și europeni gheișele sunt niște simboluri, sau, în cel mai rău caz, femei de companie. Însă dansul lor, mișcările grațioase, mersul, chimonourile colorate vag sau aprins, machiajul asemănător unei măști, toate acestea sunt elemente de o frumusețe încântătoare în tradiția niponă. Gheișele sunt esența artei într-o stare pură.

Este fascinantă lumea orientului îndepărtat, în special al Japoniei. Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici. Sunt atâtea detalii care nu le-am putea descoperi în viața de zi cu zi, decât dacă: am trăi printre gheișe, am mânca și am gândi ca ele. Asa că, pentru cei care pot sau nu să călătorească și vor să știe mai multe despre: „tradiții, istorie, interacțiunile sociale din această țară, psihologia acestui popor, precum și mediul profesional, relațiile dintre bărbați și femei, credințele religioase, stilul vestimentar, obiceiurile gastronomice, muzica, estetica și conștientizarea propriei identități culturale ce caracterizează Japonia” vă propun să citiți cartea. Vă las să descoperiți singuri curiozităţile faţă de identitatea plină de semnificații a gheișelor și a culturii japoneze. Citind putem călătorii departe cu imaginația noastră, în locuri nebănuite de mintea umană. …

In încheiere vă propun să admirați chimonourile frumos colorate, muzica si dansurile japoneze.

Pe curând!

 

Publicitate