Paulo Coelho – Jurnalul unui mag

paulo-coelho-jurnalul-unui-mag-poza-t-t-n-1111111111111111111111111111

Salutare

Asa cum am promis în articolul precedent, „Războinicul luminii„, am revenit cu „Jurnalul unui mag”. Ea a fost scrisă pentru prima dată în 1987, cu mult înaintea „Războinicului luminii” (1997) și are 252 de pagini.

„Jurnalul unui mag” ocupă un loc important în opera autorului, atât pentru că este prima sa carte, cât și pentru felul complex în care este exprimată umanitatea filozofiei lui Paulo Coelho și profunzimea căutărilor sale spirituale. Este o fascinantă parabolă despre nevoia de a găsi propria cale în viaţă și despre descoperirea faptului că miracolul se ascunde întotdeauna în pașii oamenilor obișnuiți.

Romanul prezintă drumul real și inițiatic parcurs de către Coelho cu un an în urmă, către Santiago de Compostela, ca parte din ritualurile ordinului RAM (Regnus Agnus Mundi – ordin străvechi de origine catolică, dar cu fundamente mistico-simbolice, fondat în 1492), al cărui membru era. Este o relatare sub formă de jurnal, destul de simplistă chiar dacă materialul pe care îl cuprinde este unul extrem de profund.

Drumul lui Coelho la Santiago are ca scop declarat – găsirea spadei pentru a putea deveni maestru RAM. Simbolistica spadei în acest context este al luminii și puterii – dincolo însă de aceasta ni se revelează o serie de elemente care țin de practici de meditație (exercițiul renașterii, al răbdării, al cruzimii, al sferei albastre, al morții) sau de credințe mistice.

Pelerinajul începe în orășelul Saint-Jean-Pied-de-Port, din Munții Pirinei, sudul Franței și străbate nordul Spaniei, pe un drum medieval. Nu mi-am putut abține curiozitatea să nu mă uit pe hartă și să urmăresc traseul făcut de el.

Captură de ecran_2016-05-25_172447

In încheiere am să prezint câteva fragmente care mi-au plăcut:

“Omul nu poate înceta să viseze niciodată. Visul este hrana sufletului, așa cum mâncarea este hrana trupului. Foarte des, în cursul existenței noastre, ne vedem visele înșelate și dorințele amăgite, dar trebuie să continuăm să visăm. Altfel, sufletul nostru moare și Agape (Iubirea) nu mai poate pătrunde în el.”

“Primul semn că ne înăbușim visele este lipsa timpului. Oamenii cei mai ocupați aveau întotdeauna timp pentru toate. Cei care nu făceau nimic erau întotdeauna obosiți, nu-și dădeau seama cât de puțin lucru făceau, și se plângeau constant că ziua era prea scurtă. In realitate, le era frică să poarte Lupta Dreaptă.” Pentru visele lor.

“Al doilea simptom al morții viselor noastre îl constituie certitudinea. Pentru că nu vrem să privim viața ca pe o mare aventură ce urmează a fi trăită. Ne apucăm să pozăm în înțelepți, drepți și corecți în puținul pe care-l așteptăm de la viaţă. Privim dincolo de zidurile vieții noastre cotidiene și auzim zgomotul lăncilor care se rup, simțim mirosul de sudoare și de praf, marile așteptări și privirile însetate de cucerire ale războinicilor. Dar nu vedem niciodată bucuria imensă din sufletul celui ce luptă, fiindcă, pentru el nu contează nici victoria, nici înfrângerea, contează numai Lupta Dreaptă.”

“In sfârșit, al treilea simptom al morții viselor noastre este Pacea. Viaţa devine o amiază de duminică, nu ne cere nimic, nu vrea decât atât cât vrem noi să dăm. Atunci ne considerăm maturi, lăsăm deoparte fanteziile copilăriei și atingem realizarea personală și profesională. Suntem surprinși atunci când o persoană de vârsta noastră spune că mai vrea încă un lucru sau altul de la viaţa sa. Dar în realitate, în adâncul inimii, știm că am renunțat să mai luptăm pentru visele noastre”

„Când renunțăm la vise și ne găsim pacea, avem parte de o scurtă perioadă de liniște. Dar visele moarte încep să putrezească înăuntrul nostru și ne infestează aerul în care trăim. Iar într-o bună zi visele moarte și putrezite fac aerul imposibil de respirat și ajungem să ne dorim moartea, moartea care să ne elibereze de certitudini.”

„Dintre toate posibilitățile pe care le-a găsit omul ca să-și facă rău sieși, cea mai rea a fost Dragostea. Suferim mereu pentru cineva care nu ne iubește, pentru cineva care ne-a părăsit, pentru cineva care nu vrea să ne părăsească. Dacă nu suntem căsătoriți înseamnă că nu ne iubește nimeni, dacă suntem căsătoriți – transformăm căsătoria în sclavie.”

„Să faci un lucru cu entuziasm, tocmai asta înseamnă a te afla la porțile Paradisului, a simți iubirea care transformă, a face alegerea care te duce în fața lui Dumnezeu. Acest entuziasm ne pune în legătură cu Sfântul Duh, și nu sutele, miile de lecturi din textele sfinte.”

„Vedem întotdeauna drumul cel bun, dar nu apucăm decât pe cel cu care suntem obișnuiți.”

„Soluția greșită ți-o va arăta pe cea bună”

”O problemă rezolvată devine de o simplitate îngrozitoare”

Anunțuri

Despre alinapetruta

Bun venit in lumea mea. Mi-am facut acest blog cu scopul de a scrie cum vad eu diverse lucruri, din punctul meu de vedere. O sa găsiți informații despre locurile vazute de mine, filme, etc. Insă totul va fi scris asa cum simt.
Acest articol a fost publicat în Carti și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Paulo Coelho – Jurnalul unui mag

  1. Pingback: Erwin Wickert – O iarna pe muntele Fuji | Alina Petruta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s