In toamna anului trecut, pe la începutul lui octombrie, apăruse la chioșc romanul „Steaua captivă” de Nora Roberts, împreună cu revista „Libertatea pentru femei”. L-am luat de curiozitate, dar nu am mai apucat să citesc. Găsisem alte lucruri de făcut și cărți de citit și am uitat de acest roman. 😀
Până acum, când am dat întâmplător peste el. Am citit-o în trei zile, aproape, deoarece romanul a fost destul de scurt (198 de pagini) și de captivant. Cu greu o puteai lăsa din mână.
Făcând o mică cercetare despre autoare și despre carte am aflat că: Nora Roberts (pe numele ei real Eleanor Marie Robertson) este o autoare americană, care a scris peste 200 de romane de dragoste și de suspans.
Ea s-a născut la data de 10 octombrie 1950, în Silver Spring, Maryland, fiind cea mai mică din cei cinci copii ai familiei. A început să scrie în anul 1979, dar nuvelele ei au fost publicate abia în 1981. Iar în anul 1992, Nora Roberts, sub pseudonimul J. D. Robb, a început să scrie și romane de suspans. Conform site-urilor CinemaRx și Serial Readers.
Romanul „Steaua Captivă” a fost publicată pentru prima dată în 1997 și face parte dintr-o serie de trei cărți, numite Stelele Mithrei (Stars of Mithra): Steaua ascunsă, Steaua captivă şi Steaua secretă.
Aceste romane sunt inspirate din Cultul lui Mithra şi aduse in zilele noastre.
Mithra era zeul antic persan al luminii şi al înţelepciunii. Iar statuia dedicată acestui zeu ţinea in mâini trei stele (diamante albastre), poziţionate intr-un triunghi. Se spune că cine deţinea aceste pietre putea avea putere şi nemurire.
Revenind la roman:
Acesta începe cu un detectiv și vânător de recompense, pe numele sau Jack Dakota, care a primit misiunea de a prinde o femeie, M. J. O’Leary, pe motiv că nu a plătit cauțiunea celor care au ajutat-o să iasă din închisoare.
Misiunea pare ușoară la prima vedere. Nu trebuie să facă mare lucru, decât să stea la pândă până vine acasă și apoi să o convingă să plătească.
Insă, atunci când Jack încearcă să stea de vorba cu ea, dând buzna în apartament, aceasta din urmă interpretează greșit intențiile lui și îl atacă. Jack este surprins de acest atac. Nu se aștepta să știe să lupte.
Până la urmă reușește să o imobilizeze la pământ și încearcă să-i pună cătușele. Fără mare succes deoarece, în acel moment, intră peste ei, o matahală de om, cu pistolul în mână, cerând să-i dea fata. Jack, intrând la bănuieli, refuză oferta, și, unindu-și forțele cu M. J., reușesc să îl imobilizeze pe bărbat și fug din apartament.
La inceput, ei sunt neincrezători unu faţă de celălalt. Dar in momentul in care Jack ii percheziţionează geanta şi găseste un diamant albastru, M. J. este obligată să spună tot ce stie. Asa aflăm despre Cultul lui Mithra şi despre faptul că celelalte două diamante sunt la celelalte două prietene, Bailey James (care presupun că apare in primul volum, impreună cu primul diamant) şi Grace Fontaine.
De aici deducem cu toţi că matahala care ia atacat vroia să o omoare pe M. J. şi să ia diamantul. Insă cine era cel care vroia diamantele cu orice preţ? Bailey James şi Grace Fontaine sunt tefere? …
Jack nu este genul de cavaler care ajută domniţele la ananghie. Mereu l-au atras femeile frumoase cu picioarele lungi. Dar aceasta avea ceva special și simte nevoia să o protejeze. Asa că, pornesc în căutarea adevărului.