Salutare
Aproape de când a venit iarna am pus „stăpânire” pe biblioteca mamei și am luat toate cărțile la rând. Primul autor citit a fost Guy de Maupassant, care mi-a plăcut foarte mult.
Guy de Mapassant (1850-1893) s-a născut în localitatea Chateau de Miromesnil, din regiunea Normandia de Sus, Franța. După ce părinții lui s-au despărțit, el împreună cu mama și fratele lui se mut la malul mării, în Etretat (tot în Normandia de sus).
„Aici, micul Guy a petrecut o perioadă frumoasă a vieţii, fiind foarte ataşat de peisajul viu. Aproape zilnic pleca în mici expediţii însoţit de fratele său, fie într-o simplă cercetare a împrejurimilor, fie la pescuit. A reuşit să înveţe rapid dialectul normand, iar în adolescenţă pleca împreună cu pescarii din localitate pe mare. După perioada liceală a izbucnit aproape imediat războiul franco-prusac, în care Maupassant a luptat cu vitejie. O mare parte din scrierile sale sunt dedicate acestei perioade. Va păstra pentru tot restul vieţii o aversiune faţă de ororile războiului şi de cei care obişnuiau să-l promoveze drept o activitate normală.” Citat de Ziarul Lumina
Moare, la vârsta de 43 de ani, într-un azil de bătrâni din Paris
Guy de Mapassant abordează un stil aparte. In operele sale, el face o descriere foarte detaliata asupra vieții cotidiene, rămânând un nume important în istoria literaturii universale.
Ultimul roman citit a fost „Pierre si Jean”.
Pierre si Jean sunt doi frați, din clasa de mijloc, copiii unui fost bijutier respectabil, Gérôme Rolan, și ai soției sale, Louise.
Povestea se petrece într-un oraș-port, cu deschidere la mare, numit Le Havre. Acesta este situat în regiunea Normandia de Sus (locul unde s-a născut si a crescut scriitorul), de-a lungul Canalului Mânecii şi al estuarului Senei, la nord-vest de Paris. Este al doilea port al Franţei după Marsilia.
Romanul începe cu descrierea celor doi frați și a vieții liniștite pe care o duc membrii familiei în orășelul-port, Le Havre. Viața lor este tulburată de o moștenire neașteptată. Jean, fiul cel mic şi avocat în devenire, află că este unicul moștenitor al unui prieten de familie, Léon Marechal. Toată familia, în afară de Pierre, este fericită de acest dar picat din cer. Cu banii din moştenire, Jean isi face planuri mari. El vrea acum să-şi cumpere un apartament, să-l transforme într-un cabinet de avocatură si apoi sa se insoare cu vaduva Rosemilly.
La început, Pierre este doar ros de gelozie, apoi devine tot mai mohorât si începe să se îndoiască de onoarea mamei sale, crezând că Jean este fiul nelegitim al binefăcătorului. Este frământat de îndoieli, iar gelozia se transformă în teamă, vinovăţie şi furie.
Tot mai tulburat, el se retrage în sine, izolându-se treptat de familie şi de societate în general. O mare parte din roman se bazează pe frământările interioare ale lui Pierre, iar, în final, Jean afla de framantarile fratelui, intr-un mod brutal. Dar in ciuda acestui aspect, el vine în ajutorul lui Pierre.
Portul Le Havre şi ţărmul Normandiei, parte integrantă a cărţii, formează un fundal ilustrativ pentru temerile, agonia şi, în final, dorinţa de a fugi ale lui Pierre.
Pe scurt, romanul este unul de natură psihologică și ilustrează zbuciumul interior al lui Pierre si dezordinea pe care o pot provoca banii picați într-o familie, după ce vine vestea că un prieten de familie, a murit şi i-a lăsat întreaga avere lui Jean.
Tot de acelas autor am mai citit si „Inima noastra”.
Romanu începe cu descrierea lui Andre Mariolle, un artist în devenire (mai degrabă un pierde-vara cu pretenții), care, convins de un prieten, participa la o serata data de văduva Michele de Burne și acolo începe o tulburătoare poveste de dragoste. Aproape tot romanul este presărat cu gelozia fata de toți cei care se apropriau de Michele de Burne, pe când ea era mai rezervata în iubire și o exaspera uneori. Ea vroia sa cunoască lume buna, sa se îmbrace cochet, sa facă serate la ea acasă o data pe săptămâna, sa fie în centrul atenției și în acelas timp sa fie iubita, înțeleasă și apreciata de el. El vroia sa fie numai ei doi pe o „insula pustie”, sa nu mai fie nimeni altcineva și sa aibă grija de el, numai de el. Plictisitor … ori poate ca nu am înțeles romanul. In fine … .
M-a plictisit subiectul. In primul rând nu poți sa impui cuiva sa te iubească cu forța. Si în al II-lea rând … la un moment dat intervin neînțelegerile, plictisul, etc. într-o relație și încep certurile / bătăile și atunci vin și întreb: Se merita sa te izolez de lume doar pentru ca nu-i convine partenerei/ului ceva? Eu zic ca nu. Într-o relație e nevoie nu numai de iubire, dar si de respect, înțelegere și încredere … .
Multa sănătate va doresc.
Alina Petruta 